Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 15:56

În week-end se trece la ora de vară!

În 2016, trecerea la ora de vară se va face în noaptea de 26 spre 27 martie. Trecerea la ora de vară se face în fiecare an în ultima duminică din luna martie, când ora 03.00 devine ora 04.00. Cum schimbarea orei presupune de data aceasta ca orologiile să fie date cu o oră înainte, înseamnă că în ultimul week-end din martie vom dormi cu o oră mai puţin.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 ore. Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 04.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial. Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor de călători, dar vor fi întârzieri pentru mai multe garnituri aflate în circulaţie între orele 03.00 şi 04.00 (ora de iarnă). Astfel, acestea vor ajunge la destinaţii la alte ore decât cele din programul obişnuit.

 

Pin It