"Cu primăvara-n suflet" - spectacol folcloric pentru toţi argeşenii
Fundaţia "Copii în dificultate", în parteneriat cu Primăria comunei Valea Iaşului, organizează duminică, de la ora 17.00, la Căminul Cultural din Cerbureni-Mustăţeşti, un spectacol muzical-caritabil, pe bază de colectă, pentru cei mai puţin favorizaţi de soartă. La reuşita evenimentului îşi vor da concursul următorii artişti: Daniela Cernea, Carmen Iordache-Cernea, George Mărgineanu, Crinu Spătaru, Ana Maria Cîrstina, Daniela Bărbuceanu, Gabriela Argeşeanu, Ansamblul HORA din Albeşti, Grupul vocal "Flori de primăvară", Grupul "Argeşelul" şi formaţia ABC. Merită amintiţi aici şi soliştii vocali ai grupului "Argeşelul" care îi vor încânta pe cei prezenţi în sală: Andra Epure, Vlad Roşu, Alexandra Bacria, Mihaela Iosif, Octavian Gheorghe, Ramona Ene, Amalia Gheorghiţă, Alexia Panait, Mădălina Lupu, Andreea Dinculescu şi Georgiana Gavrilă. Spectacolul va fi prezentat de către Cătălina Anton şi George Mărgineanu, iar parteneri media sunt Trustul de presă ARGEŞ EXPRES şi Absolut TV. Organizatorii vă aşteaptă în număr cât mai mare să celebreze alături de dumneavoastră venirea primăverii!
