Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 14:28

Final apoteotic la "Festivalul Primăverii": Petrică Mâţu-Stoian - senzaţia serii

Manifestarea găzduită de Centrul de Cultură şi Arte s-a încheiat cu o seară muzicală de neuitat, în care au făcut cinste folclorului românesc nume cunoscute, precum Ansamblul "Argeşul" al instituţiei-gazdă (coregraf Mihai Velea), care a îmbrăcat costume tradiţionale cu o bogăţie de culoare şi de o mândreţe aparte, tânărul interpret din Curtea de Argeş, George Mărgineanu, Sebastian Comăneci din Câmpulung Muscel, grupul vocal bărbătesc "Rapsozii Argeşului", Doru Godei (la orgă) şi fiul său, Lucian (la acordeon) - ambii colaboratori ai C.C.A., Gigi Iordăchescu şi mult-aşteptatul interpret, Petrică Mâţu Stoian, acompaniat la orgă de prietenul său, Claudiu Zamfira. 

Oficiul de gazdă a fost făcut de Ioana Anton. Cel mai aşteptat moment al serii a fost păstrat pentru final şi a fost întâmpinat cu ropote de aplauze. Petrică Mâţu-Stoian şi-a făcut intrarea în scenă ca şi cum s-ar fi întâlnit cu nişte vechi prieteni, a făcut multe glume la care invitaţii au râs copios, s-a plimbat prin sală şi a dat mâna cu spectatorii, unora dintre ei chiar le-a dedicat cântece, s-a prins în joc cu Ansamblul "Argeşul", care a fost nelipsit de pe scenă şi publicul a cântat în cor cu el, aplaudând. Cu alte cuvinte, a făcut atmosferă, iar spectatorii au fost peste măsură de încântaţi de prestaţie. De altfel, cineva i-a făcut şi o urare pe cinste: "Petrică, mânca-te-ar norocul, banii şi mândrele!" Sala a fost arhiplină, iar oamenii au format chiar rânduri în picioare pe margini, numai ca să-şi urmărească artistul preferat cântând.

 

Pin It