Ceramica de ARGCOMS a dat lovitura la Piteşti!



Ideea organizării expoziţiei de la Biblioteca Judeţeană Argeş "Dinicu Golescu" a fost una excelentă. Materializată graţie colaborării exemplare dintre directorul instituţiei gazdă, Octavian Sachelarie şi preşedintele firmei producătoare din Curtea de Argeş, jr. Nichita Sandu, a avut în perioada 1-8 Martie o mare afluenţă de public şi de cumpărători. Faptul a fost evident încă de la vernisajul expoziţiei, din data de 3, atunci când istoricul Grigore Constantinescu remarca prezenţa şi calitatea superioară a participanţilor, apreciind că era cel mai reuşit eveniment la care participa în anul 2016. Speech-urile specialiştilor au evidenţiat prin intervenţiile bine documentate şi dense, fără a fi plictisitoare, rolul pe care l-a jucat civilizaţia lutului în istoria umanităţii - în general - şi a ţării noastre, dar mai ales a binecuvântatului meleag argeşean - în special. Tonul l-a dat Nichita Sandu, unul dintre cei mai mari susţinători ai conservării şi dezvoltării meşteşugurilor tradiţionale în zona de nord a Argeşului şi a fost susţinut magistral de directorul Muzeului Goleşti, Filofteia Pally, de Sorin Mazilescu, Gabriela Pendiuc şi alţii. Concluzia: avem o istorie pe care mulţi o invidiază, dar avem şi valori perene, ce depăşesc vremurile, pe care riscăm să le lăsăm să se piardă în această noapte a minţii care guvernează prezentul.


"Pentru firma noastră, expoziţia de la Piteşti a fost un succes pe toate planurile. În primul rând le-am reamintit argeşenilor că avem o istorie, că avem tradiţii şi că este păcat ca ele să se piardă. Iar interesul arătat mai ales de generaţiile tinere pentru arta ceramicii ne încurajează să continuăm munca în acest domeniu, dar şi în ceea ce priveşte artizanatul textil şi celelalte meşteşuguri tradiţionale. Apoi, beneficiind de un aranjament care a îmbinat la modul cel mai fericit simţul artistic cu cel practic, separând inteligent spaţiul exponatelor ce nu se vindeau de standurile celor cu vânzare, realizat de prietenul Cucu Ureche, am reuşit să avem şi vânzări foarte bune, chiar peste aşteptări. Rezultate bune am obţinut şi la expoziţia de la ROMEXPO Bucureşti 2016, din perioada 4-6 martie, astfel că suntem decişi să mergem mai departe pe drumul ales", a concluzionat preşedintele ARGCOMS.
