Un semn de primăvară de la ARGCOMS: expoziţia de ceramică tradiţională din Argeş, la Piteşti
Preşedintele firmei din Curtea de Argeş, juristul Nichita Sandu, ne-a informat ieri că în perioada 1-8 Martie, Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu", din Piteşti, va găzdui o expoziţie extrem de interesantă: "Ideea noastră a fost aceea de a face o retrospectivă a artei ceramicii, care a influenţat întreaga noastră istorie. Curtea de Argeş a avut o comunitate puternică a meşterilor, care-şi ridicaseră încă din perioada medievală una dintre cele mai interesante biserici creştin ortodoxe în fosta Cetate de Scaun. Deci, am putut strânge şi modele vechi de produse din ceramică, prin care putem urmări evoluţia acestora până în timpurile noastre. Este, dacă vreţi, o lecţie de istorie, bazată pe materialele expuse, din care toţi vizitatorii prezenţi la vernisajul programat pentru data de 3 martie, pe care-i aşteptăm cu braţele deschise, se vor putea îmbogăţi cu cunoştinţe reale despre acest segment al vieţii social-economice de pe locurile care au fost leagănul poporului român, cu limbă, datini şi legi date de Basarabii întemeietori".
