Clasa pregătitoare este obligatorie!
Începând din acest an, părinţii nu-şi vor mai putea înscrie copiii în clasa I dacă n-au urmat clasa pregătitoare. Ministerul Educaţiei a aprobat de curând noile metodologii, dar şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016-2017. Prin documentul aprobat se stabileşte că învăţământul primar cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV. "Numărul de locuri alocate prin cifră de şcolarizare pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor", se arată în comunicatul emis de Ministerul Educaţiei. Înscrierea în clasa pregătitoare va fi obligatorie începând cu anul şcolar 2016-2017 datorită eficienţei demonstrate în reducerea decalajelor dintre elevi şi în diminuarea riscului de abandon şcolar. Ministerul a elaborat o procedură prin care inspectoratele şcolare pot verifica posibilitatea cuprinderii în clasa I a copiilor care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2015-2016 şi care au împlinit vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2016, inclusiv. Metodologia, calendarul şi procedura de înscriere în clasa I pot fi consultate pe site-ul ministerului. În ceea ce le priveşte, inspectoratele şcolare sunt obligate să verifice cauza amânării înscrierii copiilor, iar în urma unei analize punctuale trebuie să transmită spre aprobarea forului superior o situaţie centralizată. În astfel de cazuri, înmatriculările în clasele I în anul şcolar 2016-2017 se poate realiza doar la nivelul claselor deja existente, pe locurile rămase disponibile.
