Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 23:45

Expoziţie de artă la Muzeul Municipal

În perioada 15-29 februarie, Centrul "Sf. Cristofor" al Fundaţiei "Copii în Dificultate" organizează Expoziţia de Artă "Curtea de Argeş - Oraş Regal". Florina Işfan, coordonatorul centrului şi al proiectului, ne-a informat asupra faptului că în realizarea acestui vernisaj au fost implicaţi aproximativ 40 copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani. Timp de circa două luni, copiii au realizat 100 lucrări de pictură, desen în creion şi cariocă, pirogravură, butaforie şi colaje. "Ideea acestui proiect a pornit de la o lecţie de istorie despre oraşul Curtea de Argeş. Cu acest prilej, a luat naştere ideea realizării unui proiect prin care copiii şi-au pus la întrecere imaginaţia şi creativitatea aşa cum s-au priceput mai bine. Au fost foarte încântaţi şi au primit cu entuziasm ideea de a pune în culoare oraşul Curtea de Argeş. Au pus foarte mult suflet în ceea ce au făcut. Cei care vor veni la Muzeul Municipal se vor putea convinge de acest lucru". Îndrumătorul acestui proiect este art-terapeutul Eugenia Popescu. Expoziţia va fi deschisă publicului începând cu ora 15.00 a zilei de astăzi.

 

Pin It