S-a instituit puntea ştiinţifică între Europa şi Asia
Vestea bună ne-a fost confirmată cu amănunte de către academicianul Gheorghe Păun. Reîntors de la al XIV-lea brainstorming organizat recent la Sevilla, ne-a informat că s-a înfiinţat Societatea Internaţională de Calcul cu Membrane (IMCS - în traducere din limba engleză), la care domnia sa a fost ales preşedinte de onoare. Părinte spiritual al unui nou sistem, despre care la lansare s-a spus că ar putea revoluţiona tehnica de calcul, primeşte - iată - recunoaşterea meritelor strădaniilor sale care au condus spre posibilitatea trecerii de la modelul teoretic la aplicaţii practice pe plan mondial. Acesta a stârnit un entuziasm uriaş în ultimii ani în Asia, şi mai ales în China, aşa că nu trebuie să uimească pe cineva faptul că luna aceasta, în Spania, a fost ales preşedinte executiv al IMCS omul de ştiinţă chinez Gexiang Shang şi vicepreşedinte, italianul Alberto Leporati. Lista membrilor de onoare este una alcătuite din nume grele, precum cele ale lui Solomon Marcus (modelul românesc al acad. Păun), prietenul şi colaboratorul finlandez Arto Salomaa sau cel olandez (de origine poloneză) Grzegorz Rozenberg, românul rezident în Noua Zeelandă Cristian S. Calude sau Lila Kari, născută pe meleaguri mioritice şi trăitoare în provincia canadiană Ontario. "Ne dorim ca acest nou organism să fie o punte ştiinţifică între cele două continente, suntem deschişi la alte asocieri, pentru că ne-am propus să fundamentăm o structură elastică, eficientă şi - mai presus de orice - prietenoasă. Eu voi definitiva ceea ce-mi place să numesc constituţia proprie a IMCS şi ne propunem acordarea a trei premii anuale, cu diplome pe care va figura imaginea Gânditorului de la Hamangia. Vom premia cea mai bună lucrare de doctorat în domeniu, cel mai bun rezultat teoretic obţinut şi cea mai bună aplicaţie practică. Intenţionăm să dăm discount de participare unui merituos pentru una dintre conferinţele de profil, să publicăm un buletin intern - sarcină pe care mi-am asumat-o - şi, în timp, să publicăm o revistă proprie a IMCS". Tot de la acad. Păun am mai aflat că la reuniunea de la Sevilla au fost invitaţi şi 7 studenţi de la Barcelona care, în ultima zi, au făcut o surpriză de proporţii participanţilor, în momentul în care au prezentat câteva aplicaţii în fizică, pornind de la calculul cu membrane.
