Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 23:47

Tabără de schi pentru "Călţun" 

Nici măcar vacanţa nu îi convinge pe "călţunaşi" să zăbovească. Treisprezece adolescenţi, însoţiţi de prof. Nicolae Lazăr, au plecat în tabăra de schi organizată de către Asociaţia de Turism şi Ecologie "Călţun". Aceasta se desfăşoară la Buşteni, în perioada 8-11 februarie. Ziua de luni a fost pentru învăţăcei de acomodare şi pentru stabilirea regulilor de bază ale schiatului. "Îmi place foarte tare să practic acest sport, dar încă nu m-am obişnuit cu urcatul. Am impresia că o să cad", ne-a mărturisit Teodora Tache, unul dintre membrii asociaţiei. Traseele pe care vor schia săptămâna asta elevii sunt cele din Predeal, Azuga şi Sibiu-Sinaia. "Tinerii sunt entuziaşti, vremea e în favoarea noastră şi am şi opt începători pe care îi instruiesc", ne-a spus Nicolae Lazăr, preşedintele ATE "Călţun". 

 

Pin It