Perechea nr. 4 e gata pentru "Balul de Dragobete"
În unele sate persista obiceiul ca în ziua de 24 februarie, fetele să strângă zăpada netopită din locurile mai dosite, nevăzute de soare. Asta pentru că exista credinţa că apa rezultată din ea, considerată a fi a zânelor, avea proprietăţi magice, putând fi folosită la ritualuri de înfrumuseţare sau la descântece de iubire. După cum se ştie, în acea zi, bărbaţii - dacă voiau să le meargă bine tot anul, şi nu numai în dragoste - erau opriţi să le supere pe femei. Bătrânele satelor scoteau în ziua de Dragobete rădăcini de spânz din pământ, care aveau multiple întrebuinţări în medicina populară. Astăzi vă prezentăm penultima pereche participantă la marele bal din 19 februarie, de la "Vlaicu".
Andrei Stan: "Sunt din Curtea de Argeş, elev în clasa a IX-a D şi mă consider un băiat plin de viaţă: îmi place să râd, să mă distrez şi să mă plimb cu bicicleta împreună cu prietenii. Ador să fac drumeţii, deci să călătoresc. Am decis să particip la această preselecţie pentru că voiam să experimentez ceva nou, să-mi încerc norocul şi să fac show - aşa cum îmi place mie".
Adina Niţoiu: "Şi eu sunt tot din municipiu, în primul an de liceu, la clasa a IX-a C. Pasiunile mele sunt muzica şi dansul, îmi place mişcarea, nu mă sperie nici cea browniană şi caut mereu noul. Am participat la preselecţie deoarece îmi place să mă distrez şi - după cum am mai spus - să experimentez lucruri noi".
