Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 22:35

Liceul Industrial are cu ce se mândri

Echipa de fotbal la fete de la "Forestier", antrenată de profesorul Cătălina Gabriela Călin, reuşeşte din 2014 să se remarce tot mai mult prin rezultate recunoscute la nivel naţional. Printre cele mai importante premii pe care le-a obţinut în ultimii ani menţionăm locul I la "Cupa Simfoniei", organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş (12 aprilie 2014), locul I la "Cupa Municipiului" (17 mai 2014) sau locul II la Competiţia UEFA GRASSROOTS DAY, la care căpitanul echipei, Andreea Maria Anghel, a fost desemnată "Cea mai bună jucătoare de fotbal" de către preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. De asemenea, echipa de fotbal a câştigat şi locul I la "Cupa Trivale" (7 iunie 2014). 

În anul 2015, echipa a continuat să performeze, obţinând astfel 3 premii importante. Este vorba despre ocuparea locului I la etapa locală a Campionatului de Fotbal din Curtea de Argeş (21.02.2015), locul II la cea judeţeană (martie 2015) şi locul III la cea zonală (27 martie 2015), desfăşurată la Slatina, judeţul Olt. În prezent echipa de fotbal este formată din următoarele jucătoare: Elena Ramona Iliescu (căpitanul echipei), Cătălina Teodora Neacşu, Raluca Dascălu, Ştefana Andreea Popescu, Elena Mădălina State, Lorena Gabriela Stan, Bianca Elena Giţu, Filofteia Păltineanu, Alexandra Leca, Ştefania Velicescu, Dana Gabriela Păun şi Liliana Stângă.

"Fotbalul - cea mai mare bucurie!"

Anul acesta, echipa şi antrenorul vor să obţină performanţe şi mai bune decât în anii trecuţi: "Pentru mine, fotbalul este cea mai mare bucurie! Sportul ne-a unit foarte mult şi suntem ca o familie. Îmi doresc foarte mult să ajungem mult mai departe decât până acum", a declarat Ramona Iliescu. "Sper ca anul acesta să ne depăşim performanţele. Sunt alături de fete şi sunt optimistă că şi anul acesta vom face treabă bună. Le mulţumesc tuturor celor care au crezut în noi şi ne-au sprijinit!", ne-a spus emoţionată şi prof. Gabriela Călin. Acum fetele se antrenează pentru etapa locală a campionatului de fotbal, care se va organiza pe 14 februarie la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă", urmând ca pe 21 februarie să se desfăşoare etapa judeţeană. Le urăm pe acestă cale mult succes!

 

Pin It