Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 22:36

AQUATERM şi SPU au buget: unde se duc banii când se duc?

Cele două creşteri salariale ale anului 2016 dau peste cap bugetul societăţilor comerciale din oraş. Iar cele aflate în subordinea Consiliului Local trebuie să tragă tare în acest an ca să poată acoperi majorarea de la 975 lei la 1.050, în ianuarie şi până la 1.250 lei, începând cu luna mai. AQUATERM şi SPU, firmele care se ocupă de furnizarea serviciilor din domeniul apei şi canalizării, respectiv de salubritate, şi-au schiţat deja bugetele. Pe ce vor cheltui banii şi cât vor avea la dispoziţie, vă vom spune în rândurile următoare.

Cel mai mult - la salarii

În 2016, Salubritatea Publică Urbană, condusă de Cătălin Nastea, a previzionat că va avea un buget de 2.003.000 lei, din care mai mult de jumătate vor merge către salarii. Cei 45 angajaţi din subordine vor încasa 1.015.000 lei, adică 51% din banii aflaţi în buget. Salariul măturătorilor şi al celorlalţi angajaţi - care nu fac parte din TESA - este acum de 1.100 lei brut, iar de la 1 mai va creşte la 1.300 lei. 

Există şi diurnă externă

Cheltuiala principală din totalul de 1.996.000 lei este reprezentată de combustibil. Nu mai puţin de 1,1 miliarde lei vechi vor consuma autovehiculele SPU, adică puţin sub 100 milioane lei vechi lunar (9.166 lei noi). De asemenea, costurile cu piesele de schimb se ridică la 40.000 lei pentru întreg anul. Salariaţii vor beneficia de tichete-cadou în valoare de 30.000 lei şi de tichete de masă, care acoperă suma de 95.000 lei. Alţi bani care se regăsesc în bugetul ce va fi prezentat Consiliului Local este o diurnă externă de 100.000 lei vechi, în trimestrul al II-lea al anului, atunci când cei din conducere intenţionează să meargă în Germania ca să achiziţioneze un autoturism Ford pentru societate. Per total, diferenţa salarială datorată creşterilor hotărâte de guvern este de 80.000 lei plus faţă de 2015.

Investiţii - 0 lei, la AQUATERM!

Schiţa de buget întocmită de salariaţii directorului general Ion Bolovan este mai evazivă, dar detaliază datoriile pe care firma Consiliului Local le are către furnizori sau către stat. AQUATERM va avea la dispoziţie în 2016 venituri de 5.258.000 lei, din care 3.392.258 lei (55%) se vor duce în cheltuielile cu personalul - salarii, tichete de masă, concedii de odihnă. Din suma totală menţionată mai sus, firma va cheltui 5.241.000 lei, realizând la finalul anului 2016 un profit de 17.000 lei. În schimb, la capitolul investiţii stă frumos suma de 0 lei!

Încă plătim la AVAS

Deşi Ion Bolovan se luptă de ani buni ca să scape de datoriile către AVAS acumulate la sfârşitul anilor '90, şi astăzi societatea Consiliului Local mai are de plătit 3,7 miliarde lei vechi. Debitele provin din energia termică furnizată, facturată şi neîncasată în acea perioadă. Altă sumă importantă de plătit este către CEZ Vânzare - 166.359 lei. În schimb, cei de la AQUATERM au de încasat, la rândul lor de la clienţi suma de 479.301 lei, persoane fizice şi juridice care nu şi-au plătit încă facturile de apă şi canalizare până la finalul anului trecut. Acum societatea are 115 angajaţi, dintre care 17 sunt personal TESA. În Curtea de Argeş şi în comunele învecinate, firma are 14.000 abonaţi, dintre care 6.600 sunt la blocuri, iar restul sunt reprezentate de societăţi comerciale şi de contracte la case, nepunând la socoteală noii abonaţi din Băiculeşti, acolo unde societatea a preluat, de asemenea, serviciul de apă şi canalizare.

 

Pin It