Bolile de sezon nu îi ocolesc pe argeşeni
În plin sezon de iarnă, cabinetele medicilor de familie, farmaciile şi plafarurile sunt luate cu asalt de oameni care suferă de boli specifice acestei vremi, precum viroze, răceli sau gripă. Cabinetele medicale sunt destul de aglomerate şi pacienţii au început să vină fără programări, insistând să fie consultaţi sau să primească reţete. Cele mai frecvente sunt, după cum era de aşteptat, cazurile de răceală şi viroze respiratorii, mai ales în rândul copiilor şi bătrânilor. La acestea se adaugă bolnavii cronici (boli cardiace, diabet etc.) care vin lunar la consultaţii. Farmaciile se confruntă şi ele cu valuri de oameni şi cu un număr relativ mare de reţete cu prescripţii pentru bolile de sezon (antibiotice, siropuri, Paracetamol, antiseptice etc). Farmaciştii ne-au declarat că sunt oameni care vin şi cumpără medicamente "după ureche", preferând să se trateze singuri decât să stea la cozile interminabile de la cabinetele medicilor de familie, însă ei nu recomandă astfel de măsuri, fiindcă bolile se pot agrava fără tratament de specialitate.
Plafarurile au şi ele clienţi mai mulţi în această perioadă. O parte dintre aceştia, de teama unei eventuale îmbolnăviri, cumpără suplimente naturiste pentru imunizare şi de întreţinere. Cei mai mulţi care apelează la plafar sunt bătrânii şi mămicile care, încercând să evite să le dea copiiilor atât de multe antibiotice prescrise de medici, apelează la tratamente naturiste. Pe primul loc în materie de cereri s-ar afla ceaiurile de răceală şi siropurile, apoi vitaminele şi mineralele pentru imunizare şi memorie. Pe locul al treilea se află produsele de slăbit şi detoxifiere (ceaiuri, tincturi), care au o căutare mai mare după sărbătorile de iarnă.
