Vă mulţumim! "Ajută şi tu" a adus bucurie în casele unor oameni nevoiaşi
În urmă cu aproximativ o săptămână, trustul nostru de presă lansa apelul umanitar "Ajută şi tu!", un proiect al societăţii civile. Vă mulţumim tuturor celor care aţi răspuns cu mărinimie strigătului de ajutor al celor nevoiaşi din jurul nostru! Vă mulţumim că aţi fost alături de noi să facem mai frumoase sărbătorile unor argeşeni care au nevoie de sprijin, indiferent că este vorba despre cel moral sau financiar! Întreaga redacţie şi reprezentanţii Asociaţiei "Ajută şi tu!" s-au implicat pentru realizarea acestui proiect. Fără să ne dăm seama în aceste zile şi noi am învăţat o lecţie de viaţă: cum să ne bucurăm să dăruim. Sperăm că şi dumneavoastră aţi simţit acest sentiment şi emoţiile unui copil v-au făcut să simtiţi aceeaşi mulţumire.
Poveşti emoţionante
În cadrul proiectului "Ajută şi tu!" am avut ocazia alături de cititorii noştri să aflăm poveşti impresionante. Copiii orfani ai familiei Oroşanu din Noapteş au crescut în ultimul an şi jumătate sub ochii noştri. În momentul tragediei, când tatăl a murit înecat, mezina familiei avea doar 4 zile. Acum, când a primit cadourile din partea lui "Moş Crăciun", v-a mulţumit pentru jucării, tuturor celor care v-aţi implicat.
Pe strada Victoriei, într-o căsuţă modestă, dar curată locuieşte familia Onoleaţă, cu cei doi copii. Băiatul are doar 10 ani şi este de multe ori înlocuitorul părinţilor când aceştia sunt la serviciu, pentru surioara sa nevăzătoare. Ana Maria Alexandra are 9 ani şi la 6 luni după ce s-a născut, mama a primit vestea că fiica sa are muşchii optici atrofiaţi, un diagnostic dur ce i-a condamnat fiica la întuneric. Toată agoniseala lor de o viaţă au cheltuit-o pentru tratament. În ultimul timp, micuţa reuşeşte să vadă puţin, dar foarte de aproape. Tratamentul care ar ajuta-o să îşi recapete vederea costă 200 euro lunar, bani pe care familia nu îi are. Cheltuielile pentru medicamente şi transportul fiicei la centrul de nevăzători din Bucureşti nu le mai permite să le cumpere chiar tot ce îşi doresc. S-au bucurat enorm când au primit cadourile şi dulciurile. Alexandra, alergică fiind la glucoză, a dorit doar portocalele, jucăriile şi hăinuţele. Cuvintele sunt prea sărace să cuprindă bunătatea, resemnarea şi, în acelaşi timp, bucuria şi emoţia acestor copii.
Elena Maria Voicu locuieşte cu chirie într-o cămăruţă la parterul unei case, pentru care plăteşte lunar 400 lei chirie. Fetiţa sa are un an şi jumătate, iar Moşul părea că a "uitat-o" anul acesta. V-a mulţumit pentru hăinuţe, jucării şi dulciuri! Pe strada Valea Iaşului am găsit ieri doi copilaşi care stăteau singuri acasă, în timp ce părinţii lor erau la serviciu. S-au bucurat nespus de cadourile primite!
"Astfel de gesturi trebuie făcute oricând"
Marius Moisescu, unul din membrii importanţi al organizaţiei PNL Curtea de Argeş, a venit la redacţie cu portocale şi haine. Gestul său a fost urmat de mai mulţi colegi de partid, care au dăruit alimente, haine şi încălţăminte. "Puterea exemplului trebuie să trezească în fiecare din noi dorinţa de a dărui", a spus profesorul de Istorie Marius Moisescu.
Olimpia Doru - impresionată până la lacrimi
Cei care se aşteptau ca apelul nostru umanitar să aibă ecou doar în municipiu, s-au înşelat. Olimpia Doru a contactat unul dintre redactorii Trustului de presă ARGEŞ EXPRES şi a cerut mai multe detalii legate de nevoile copiilor şi vârsta lor. La mai puţin de o zi distanţă a venit personal la Curtea de Argeş, alături de două prietene şi fiul uneia dintre cele două doamne. A vrut să îi cunoscă personal pe copiii, să le dea cadouri de sărbători şi să discute cu ei. Prima oprire a fost la Alexandra. Micuţa cu ochii albaştri a impresionat-o atât de mult pe Olimpia Doru că nu şi-a mai putut opri lacrimile. Fetiţa a simţit emoţia din jurul ei şi a continuat discuţia atât de degajată, încât nici nu părea că vorbeşte un copil de aproape 9 ani. Ca o mamă protectoare, Olimpia Doru i-a dat câteva sfaturi şi nu a plecat până nu i-a promis că se va întoarce.
Vă mulţumim, "anonimilor"!
Pentru ca atât de multe familii nevoiaşe să aibă sărbători mai liniştite şi pline de speranţă că mai există oameni cu suflet mare, vă mulţumim tuturor celor care aţi răspuns apelului nostru umanitar "Ajută şi tu!"
