Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 21:15

Decizie: Tranzacţia trebuie semnată de ÎPS Calinic

Ultimul termen de judecată pentru Biserica Domnească ar fi trebuit să aducă pacea între cele două tabere, Muzeul şi Arhiepiscopia. Cei doi judecători de la Curtea de Apel Alba Iulia, însă, au amânat acest moment şi au cerut părţilor să vină cu noi documente, dar şi cu o altă tranzacţie, semnată de data aceasta de arhiepiscop. Pe 9 decembrie, în faţa completului au parafat înţelegerea Ştefan Dumitrache şi Caliopie Ichim. Magistraţii îl cheamă la semnătură pe ÎPS Calinic, cel care deţine cea mai mare funcţie în eparhie. Înaltul prelat trebuie să-şi pună pecetea pe document cu o săptămână înainte de viitorul termen, 10 februarie 2016, şi să-l trimită instanţei pentru analiză. Sentinţa pe scurt a magistraţilor de la Alba Iulia este următoarea: "Pune în vedere părţilor să depună la dosar tranzacţia încheiată în forma prevăzută de lege, precum şi ca aceasta să fie semnată de către reprezentantul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, respectiv de către episcop, înainte cu o săptămână de termenul fixat în cauză”.

 

Pin It