Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 21:13

Serbare de sfârşit de an la Agricol

Astăzi, de la ora 12.00, în cantina Liceului Tehnologic "Constantin Dobrescu" se desfăşura un spectacol de sărbători. Programul evenimentului va cuprinde colinde de Crăciun, pe care elevii din corul liceului le vor prezenta sub sloganul "Am venit să colindăm!", din care nu vor lipsi cele interpretate în limba franceză, selectate împreună cu profesorii de specialitate. În sală vor răsuna vesel colindele tradiţionale precum ursul, capra sau pluguşorul. 

În această perioadă, clasele Liceului Tehnologic "Constantin Dobrescu" au fost împodobite cu brad şi mai multe obiecte decorative, care să pună în evidenţă magia sărbătorilor de iarnă. Elevii şi profesorii au decis ca sălile de curs împodobite să fie prezentate în Power Point, pentru a fi aleşi câştigătorii acestui veritabil concurs de design intern. În a doua parte a evenimentului se vor decerna diplomele atribuite câştigătorilor la concursurile ce s-au desfăşurat pe parcursul acestui prim semestru în şcoală. Este vorba despre competiţii sportive de fotbal, handbal, dar şi de altă natură, cum ar fi cel de istorie, dedicat Zilei Naţionale de la 1 Decembrie sau cel pentru cea mai frumoasă clasă, în care departajarea s-a făcut prin numărul de like-uri strânse. 

 

Pin It