Am primit la redacţie - Revedere după 64 ani
În ziua prăznuirii Sf. Filofteia ne-a vizitat la redacţie o doamnă, care ne-a pus la dispoziţie un material emoţionant. Acesta ne-a evocat vremuri despre care mulţi dintre noi am citit numai. Este vorba despre o revedere a absolventelor care, mai apoi, de-a lungul anilor, au educat generaţii după generaţii de copii, cărora le-au insuflat - în condiţii deloc uşoare - principii ce i-au ajutat apoi să-şi croiască drum în viaţă. Din respect pentru aceşti oameni minunaţi, care ne-au fost dascăli tuturor la un moment dat, vă supun atenţiei rândurile care urmează.
La iniţiativa Stelei Taraş-Arsu, din Dragoslavele, au fost invitate colegele din seria 1951 - care se mai puteau deplasa - să participe la o întâlnire. Mare a fost bucuria revederii pentru toate!... Fiecare ne-am bucurat să ne descoperim încă pe picioare, lucide şi avide de noutăţi privind nu neapărat starea de sănătate, ci mai ales despre copii şi nepoţi, dacă mai trăiesc în ţară ori dacă au plecat peste hotare, pustiindu-ne sufletele. Cele mai fericite s-au dovedit a fi cele cărora copiii le-au urmat în profesie, iar dintre ele merită amintite Victoria Mitulescu, Cili Monceanu sau Carmelia Diaconu. Frumuseţea întâlnirii a fost generată şi de faptul că toate am venit la întâlnire îmbrăcate în costumele populare argeşene, muscelene sau olteneşti - potrivit regiunii natale. Toată lumea care ne-a văzut a admirat bogăţia de culori şi modele tradiţionale, dar şi faptul că vădeam dragoste şi respect faţă de locurile în care ne-am născut, chiar dacă pe unele soarta ne făcuse să le părăsim. Ne-am păstrat însă rădăcinile, aşa cum fac îndeobşte românii, oriunde-ar ajunge în lumea asta mare... Un exemplu: Felicia Rădulescu s-a stabilit în SUA, dar e mistuită peste Ocean de dorul satului natal, Valea Mărului.
Doamne şi câte am avut să ne spunem, când ne-am revăzut!... După o sumedenie de discuţii emoţionante, am ajuns la localul unde plănuisem o mică petrecere. Acolo, între felurile de mâncare, în tihnă, am depănat sumedenie de amintiri despre anii de şcoală petrecuţi împreună, despre întâmplări mai vesele sau mai triste, am evocat figurile luminoase ale profesoarelor noastre, care ne-au fost exemple de urmat în viaţă şi pe care nu le vom uita cât timp vom mai face umbră pământului. D-ra Manolescu, de Muzică, d-na Pop, de Educaţie fizică, se străduiau şi au reuşit să facă din obiectele predate cele mai importante dintre toate şi preferatele celor mai multe dintre noi. Profesoara de gospodărie, la fel de exigentă, care ne-a învăţat nu numai cum să ne îngrijim casa, dar ne-a pus bazele comportamentului în societate, educându-ne în respect faţă de ceilalţi, ca să fim, la rându-ne, respectate... Din relatările tuturor am reţinut că fiecare şi-a făcut exemplar datoria la locul de muncă, obţinând nu numai gradele didactice II şi I, în ciuda unor condiţii nu de fiecare dată propice, dar şi respectul comunităţilor în care au trăit şi care le-au adoptat cu dragoste.
Din iniţiativa lui Doru şi Carmen Bunea, urmaşii scumpei şi iubitei noastre colege Simona Arsenescu, ce ne-a părăsit prematur, revederea a fost imortalizată în fotografii care vor rămâne mărturie peste timp al acestui moment minunat. La masă s-a cântat foarte mult cântece dragi ale tinereţii noastre. Am început cu cel mai semnificativ pentru noi, care suna cam aşa:
"O vraf de jucării, îţi aminteşti de nopţi cu lună/ De când eram copii şi stam de vorbă împreună? (...) Unde-i fetiţa de-altădată, cu faţa bucălată/ Povestea să i-o spun?... Astăzi fetiţa aceea mică e poate o bunică şi are şi nepoţi..."
Cum să nu-ţi dea lacrimile când toate avem nepoţi, iar unele ca Lenuţa Ionescu, Carmelia Diaconu sau Mimi Dudu, au chiar strănepoţi?... Am continuat cu cântecele din ciclul primar şi apoi cu cele patriotice - "Noi suntem români!", "Treceţi batalioane române Carpaţii", "Tricolorul" - şi am încheiat cu Imnul de stat.
Acum, amintirile revin de fiecare dată când privim pozele de la revederea noastră după atâţia ani, puse pe calculator de Carmen Bunea. Trebuie să-i mulţumim ei şi lui Doru, căci au creat o ambianţă extraordinară, cinstind astfel memoria mamei sale şi colegei noastre, Simona, pe care nu o vom uita în veci! Pentru că, dragii mei, vine o vreme pentru fiecare când amintirile devin marile bogăţii ale vieţii ajunse la amurg...
