Campionatul naţional de drift şi-a desemnat laureaţii

Finala Campionatului naţional de drift a fost un spectacol de neuitat de pentru argeşenii care iubesc sporturile extreme. Motoare turate la maxim, maşini tunate şi piloţi profesionişti - au fost ingredientele unui show de trei zile. Podiumul a fost neaşteptat chiar şi pentru cei care nu sunt superstiţioşi şi care, înainte de competiţie, s-au hazardat în pronosticuri. De exemplu, preferatul publicului, Vlad Stănescu, spera să urce doar un loc mai sus în clasamentul general şi să prindă podiumul într-o etapă. Iar norocul a fost de partea lui şi a ocupat locul II în etapa finală şi III în clasamentul general!
Piloţi fără permis
Din cei aproximativ 30 piloţi care s-au întrecut la Curtea de Argeş, 2 nu aveau permis de conducere - Alexandru Duminică, din Piteşti şi Andreas Oprişan, din Bucureşti. Ambii au 17 ani, iubesc motor-sportul şi povestesc despre tentaţia de a se urca la volan în afara circuitului. Până acum, Alexandru Duminică a participat la competiţii cu maşinile prietenilor, dar în finală a intrat cu un Nissan Silvia S13, cu motor personalizat de 400 CP. "De mic am iubit motor-sportul, modificam biciclete, apoi ATV-uri, iar acum maşini", a povestit tânărul pilot. "După ce ieşi de pe circuit, tentaţia să te urci la volan este mare, dar aştept să împlinesc 18 ani şi voi susţine examenul de permis", a mai adăugat Alexandru.
Elevul lui Sorin Ene, câştigătorul finalei, Andreas Oprişan, mai are 8 puncte şi îşi depăşeşte profesorul. Dar asta poate anul viitor, la Campionatul naţional din 2016. Până atunci, în decembrie, are examenul pentru obţinerea permisului de conducere. "M-am înscris la şcoala de şoferi şi învăţ cum să conduc. De fapt, învăţ cum să plec uşor de pe loc, să schimb normal şi să mă adaptez regulilor circulaţie pe stradă. Dacă pe circuit ne este permis să greşim, în trafic nu se poate întâmpla asta", povestea Andreas.
Medaliaţii au primit câte o jantă cadou
Clasamentul general al campionatului l-a situat pe Sorin Ene pe locul I, Cătălin Trifan, locul II şi pe Vlad Stănescu, pe locul III. Podiumul în etapa finală a competiţiei nu a fost mult diferit: Ene a terminat tot pe locul I, Vlad Stănescu a ocupat locul II şi Cătălin Trifan - locul III. Premiile câştigătorilor au fost oferite de către primarul Nicolae Diaconu şi au constat în trofee, o jantă şi vouchere.
Sorin Ene a descris competiţia ca fiind una extrem de strânsă din toate punctele de vedere. "Ne-a solicitat la maxim, ca şi pilotaj, drept dovadă greşelile pe care atât eu, cât şi ceilalţi piloţi le-am făcut", a declara imediat după premiere campionul naţional la drift.
Preferatul publicului, Vlad Stănescu, a rămas uimit de numărul mare de spectatori. "Promit să revenim, deja mă simt ca acasă, am tot stat aici în ultimele luni şi luăm în calcul să organizăm campionatul din 2016 la Curtea de Argeş", a precizat pilotul.
Cătălin Trifan se aştepta să obţină un rezultat bun, mai ales că era deja clasat pe locul III, dar traseul fiind tehnic, ar fi avut nevoie de foarte mult noroc ca să obţină un rezultat mai bun.
Câştigătoarea tombolei
După premierea piloţilor care au participat la finală, s-a organizat tombola mult aşteptată, la care premiul cel mare a fost o tabletă perfomantă oferită de ziarul nostru, partener oficial al organizatorilor finalei Campionatului naţional de drift. Fericita câştigătoare a fost Ileana Claudia Cîrstescu, din Curtea de Argeş. Argeşeanca a cumpărat ziarul norocos încă de joi şi s-a înscris la tombolă fără mari speranţe că ea va fi câştigătoarea. "Când m-aţi sunat să vin să ridic premiul, am crezut că era o glumă şi abia după ce prietenii mi-au confirmat, m-am convins că era adevărul-adevărat", a povestit Ileana Claudia. "Mă bucur că am participat la tombolă, pentru că tableta o va folosi fiul meu, în vârstă de 10 ani, căruia chiar îi este necesară", a mai precizat fericita câştigătoare.
