Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 09:35

Expoziţie Dan Gherasimescu, la Piteşti

Lunea viitoare, cunoscutul artist popular de la Valea Danului va prăznui Înălţarea Sfintei Cruci prin vernisarea unei expoziţii pe teme liturgice la sediul Bibliotecii Judeţene, onorând astfel invitaţia directorului Octavian Sachelarie. Evenimentul este programat pentru ora 13.00 şi Dan Gherasimescu se aşteaptă să stârnească interesul iubitorilor de artă populară autentică din Argeş şi nu numai. Printre invitaţi, la loc de cinste se găseşte ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, dar şi alte personalităţi din judeţ şi din ţară. "Voi prezenta mai multe obiecte de cult sau de inspiraţie religioasă, cum ar fi pristolnice, pecetare, icoane de vatră, cruci de altar şi de mână, dar şi obiecte utilitare, având încrustat simbolul Sfintei Cruci. De asemenea, voi prezenta şi trei troiţe sculptate, unicat. Atmosfera va fi întreţinută cu cântări religioase de către Corul Seminarului Teologic. În final, o precizare: dacă cititorii nu ştiu ce sunt pecetarele sau pristolnicele, îi aştept cu toată dragostea să se lămurească, la expoziţie", a încheiat cu umoru-i fin Dan Gherasimescu, omul care a dovedit capacitatea de a face lemnul să cânte, încântându-ne pe toţi. Dumnealui este pensionar de mai bine de un an de zile, timp în care s-a dedicat realizării unor proiecte amânate. Cunoscut ca un tip profund religios şi datorită educaţiei primite în "cei 7 ani de acasă", tema expoziţiei din 14 septembrie nu trebuie să mire pe cineva!

 

Pin It