Care sunt cele mai bune licee din România

Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele admiterii la liceu 2020 a absolvenţilor de clasa a VIII-a. Acestea pot fi văzute pe admitere.edu.ro şi la avizierele liceelor. Online, rezultatele pot fi văzute introducând codul pe care fiecare elev l-a primit de la şcoală. Liceul unde s-a intrat cu cea mai mare medie este Colegiul Naţional "Sfântul Sava", acolo unde la specializarea Matematică- Informatică, ultima medie a fost 9,98. Pe locul doi se află Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", unde la specializarea Matematică-Informatică, ultima medie a fost 9,90. Top 3 este completat de Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova, cu specializarea Ştiinţe ale Naturii, ultima medie fiind 9,89. În continuare, clasamentul este acesta: 4) Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" Constanţa, Matematică-Informatică, 9,87; 5) Colegiul Naţional "Sfântul Sava", Ştiinţe ale Naturii, 9,84; 6) Colegiul Naţional "Spiru Haret", Matematică-Informatică, 9,84; 7) Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", Ştiinţe ale Naturii, 9,84; 8) Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova, Matematică-Informatică, 9,83; 9) Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" Galaţi, Matematică-Informatică, 9,82 şi 10) Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" Galaţi, Ştiinţe ale Naturii, 9,82.
Elevii au fost repartizaţi în mod descrescător, în funcţie de media de admitere şi de opţiunile trecute pe fişa de înscriere. În prima etapă au fost repartizaţi elevii care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2020-2021. Între 13 şi 20 iulie, elevii şi părinţii vor transmite dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi. La repartizarea computerizată la liceu participă cei 122.000 de elevi care au obţinut la Evaluarea Naţională o medie egală sau mai mare de 5. Dintre cei 160.663 de candidaţi prezenţi la Evaluarea Naţională (inclusiv etapa specială), 122.357 de candidaţi (în creştere, raportat la cei 122.252 de candidaţi din etapa iniţială) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, adică 76,20%. Dintre aceştia, 892 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10.
Etapa a doua de repartizare a elevilor în licee se adresează celor care nu au reuşit să participe la prima repartizare sau au susţinut Evaluarea Naţională în sesiunea specială, din motive medicale. Această etapă este atât pentru cei din seria curentă, dar şi din seriile trecute care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor din anul şcolar 2020-2021, iar aceştia vor putea să opteze doar pentru locurile rămase neocupate la prima etapă de repartizare. Dacă în urma celor două etape de admitere se mai înregistrează solicitări de înscriere la liceu a elevilor din seria curentă sau anterioară care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2020-2021, aceştia vor fi repartizaţi de către inspectoratul şcolar în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de locurile rămase neocupate. Ei vor fi repartizaţi începând din 24 august.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
