Câte 200 de euro pentru 126 de elevi şi studenţi argeşeni în vederea achiziţionării de calculatoare!

Ministerul Educaţiei a anunţat lista beneficiarilor ajutorului de 200 de euro pentru cumpărarea unui calculator, cuprins în cadrul Programului "Euro 200". Sunt 7.219 de elevi şi studenţi din 42 de judeţe, iar cele mai multe cereri aprobate vin din Iaşi (537), Suceava (334), Bacău (323) şi Dâmboviţa (285). În total, Ministerul acordă aproape 1,5 milioane de euro elevilor şi studenţilor incluşi în program. Selecţia persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 269/2004 s-a făcut în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, cu încadrarea în bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării ştiinţifice, conform H.G. nr. 191/2019 pentru modificarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării calculatoarelor. Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. Din Argeş au fost acceptate 126 de cereri. Din zona noastră, 5 elevi din Şuici, 12 din Merişani, 2 din Rotunda, 5 din Oeşti-Pământeni, 1 din Băiculeşti, 2 din Corbi, 1 din Corbşori, 1 din Bucşeneşti şi 1 din Curtea de Argeş vor beneficia de acest sprijin financiar.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
