Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 5 iulie 2026 06:32

SUV Dacia cu 7 locuri, următorul upgrade!

Compania are planuri să lanseze un SUV cu 7 locuri, ceea ce trezeşte entuziasm în rândul simpatizanţilor acestor modele. Deşi nu are încă un nume, noul model Dacia va avea premiera în primăvara anului viitor. "Reversul medaliei" este faptul că din gama de producţie va fi retras modelul Lodgy, întrucât monovolumul n-a stat prea bine din punct de vedere al vânzărilor - doar 28.994 de exemplare au fost vândute în Europa anul trecut, comparativ cu cele 220.167 de unităţi Duster. Noul model ar urma să aibă aproximativ 4,5 metri, fiind bazat pe o versiune extinsă a platformei CMF-B, care susţine, de asemenea, noua generaţie Renault Clio şi Renault Captur, precum şi cel mai recent model Nissan Juke. Se aşteaptă ca stilul să fie diferit de cel al Duster-ului, cu o formă pătrăţoasă ce va deschide spaţiul interior pentru trei rânduri de locuri. Din punct de vedere tehnologic, SUV-ul va avea un nou sistem de infotainment care ar trebui să fie prezent şi următoarea generaţie Sandero. Este foarte puţin probabil să ofere sisteme mai avansate de asistenţă a şoferului, precum conducerea semi-autonomă de nivel 2, dar ar putea să fie dotat cu senzori de avertizare de părăsirea benzii de circulaţie, precum şi cu sistem de detectare a unghiului mort. Cel mai probabil, noul model va avea sub capotă binecunoscutele motoare pe benzină TCe de 1,0 litri şi 1,3 litri, precum şi unitatea diesel dCi de 1,5 litri. Sistemul hibrid E-Tech, care a debutat pe Clio, va fi oferit pe noul SUV cu 7 locuri la o dată ulterioară.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It