Tibi de la CITO Tigveni sau viaţa unui artist ascuns între ziduri

Există în viaţa noastră, a tuturor, întâlniri cu oameni minunaţi. Iar când întâlnim astfel de oameni, cuvintele lor, privirea lor sau povestea lor de viaţă ne pot înălţa până la stele şi ne pot înnobila sufletul cu mărinimie. Asemenea întâlniri pot fi un cadou special primit de la univers, la momentul potrivit! Şi, poate, cel mai important e ce facem noi, la rândul nostru, pentru aceşti oameni, pentru a mulţumi, cumva Divinităţii pentru darul trimis.

Darul de astăzi are un nume: Tiberiu Alin Iakab. Pe scurt, Tibi, cum îi spun prietenii. Viaţa lui e ca o poveste şi ar putea deveni, oricând, un subiect de film. El însuşi e o poveste ce poate fi citită prin ochii lui verzi, pătrunzători. Are o privire tristă, deşi încearcă să zâmbească. Are o privire pierdută undeva între o lume rece şi o lume plină de culoare, visare şi contemplare. Cumva, Tibi trăieşte într-un spaţiu întins de la minus la plus infinit. Iar asta se poate citi în privirea lui.

Întâlnirea noastră cu Tibi este unul dintre darurile divine pe care am avut norocul să le primim de-a lungul timpului. Prima dată, am aflat despre el când am ajuns la CITO Tigveni. L-am cunoscut, iniţial, nu în carne şi oase, ci prin intermediul unei picturi, un tablou care stă la loc de cinste pe unul dintre pereţii centrului în care trăieşte. Am aflat că este opera unuia dintre beneficiarii acestui centru. În ziua respectivă, Tibi al nostru era plecat şi nu am putut sta de vorbă, dar ne-am promis că, într-o zi, ne vom întoarce pentru a afla povestea artistului ascuns între zidurile acestui centru din subordinea D.G.A.S.P.C. Argeş. Numai că, pandemia a făcut ca marea noastră întâlnire să fie amânată. Şi a venit ziua mult aşteptată!

Povestea lui Tibi, pictorul de la CITO Tigveni, e una tristă, cum sunt atâtea poveşti ale celor pe care destinul, numai el ştie de ce, i-a trimis în centre, în grija oamenilor a căror menire este aceasta: de a alina suferinţe şi doruri şi de a înlocui afecţiunea de care nu au avut parte. Ei toţi sunt eroi, indiferent de care parte a baricadei se află. Unii învaţă să ofere, alţii învaţă să primească iubire şi, împreună, învaţă să trăiască cu poveri numai de ei ştiute.

Tibi a trăit în centre de când se ştie. Familia sa, originară din Mureş, s-a confruntat mereu cu lipsuri, iar la doar câteva zile de la naştere, în 1984, a ajuns într-un centru de plasament din Prahova. Pentru o scurtă perioadă de timp, Tibi a revenit în familie, la cererea mamei. Dar problemele lui de sănătate şi lipsa banilor cu care familia trebuia să îi asigure un tratament, au făcut ca el să revină în centru. De data aceasta, la CITO Tigveni, după ce părinţii lui s-au mutat la Curtea de Argeş. Din 2002, pentru eroul nostru, CITO Tigveni a devenit "acasă" şi "familia" pe care, de fapt, nu a avut-o...

Acolo, în lumea aceea, departe de cum ar trebui să fie o lume cu adevărat, Tibi şi-a făcut din camera lui ATELIERUL DE PICTURĂ. E incredibil cum în câţiva metri pătraţi şi înconjurat de suferinţă, de oameni cu afecţiuni şi lipsiţi de perspectivă, Tibi are lumea lui: una plină de culoare. Iar ceea ce face el, demonstrează că ar trebui să învăţăm să nu caracterizăm oamenii după locul în care-şi trăiesc destinul, indiferent cum e el. Ceea ce face Tibi arată că oamenii talentaţi, peste care Dumnezeu a avut grijă să presare praful magic al harului divin, merită toată aprecierea noastră. Să nu-i privim ca pe nişte pierduţi ai sorţii, ci doar ca pe oameni care nu au avut şansa să fie descoperiţi. Iar atunci când, oricare dintre noi, găseşte în calea lui un astfel de om, e obligat să facă tot ce poate pentru a oferi sprijin, pentru a deschide o uşă unui om care merită a fi scos din "cuşca" destinului.

"Mi-a plăcut să pictez de când eram mic. Mâzgăleam toate cărţile şi caietele pe care le prindeam. Iar cei care aveau grijă de mine, când eram copil, la centrul de plasament din Prahova, mi-au spus că am talent şi ar trebui să fac ceva, să nu mă las de pictură. Pictez pe orice îmi pică în mână şi mă descurc cum pot. Pictez pe pânză, atunci când oameni buni îmi aduc, pictez pe bucăţi de placaj, pe piatră, pe sticlă... Dar cele mai multe picturi ale mele sunt realizate pe bucăţi de polistiren. Nu mi-am permis mai mult. Nu mă văd făcând altceva. Pictura e viaţa mea! Mă inspir din lucrări celebre pe care le reproduc, dar am şi câteva lucrări din imaginaţia mea. Îmi plac foarte mult Nicolae Grigorescu şi Leonardo Da Vinci. La un tablou lucrez două zile. Am mai vândut câteva, pentru a face rost de bani cu care să-mi cumpăr acuarele. Cel mai mult am luat pe un tablou, o icoană, 300 de lei. Cât despre familia mea, nu i-am mai văzut pe ai mei de foarte mulţi ani. Mai am doi fraţi... De unul din ei nu mai ştiu nimic de douăzeci de ani, iar de celălalt ştiu doar că e căsătorit, are copii, dar se descurcă şi el foarte greu. Mama şi tata sunt bolnavi, iar tata e chiar imobilizat la pat. Ei nu m-au căutat niciodată, dar, poate, o să merg să îi văd, într-o zi... Nu le port pică pentru că m-au abandonat. Nu sunt supărat pe ei".

Sunt pe lângă noi atâţia oameni care nu au primit nici măcar o dată în viaţă o îmbrăţişare de la părinţi. Nici măcar de la mama... Sunt atâţia oameni pe lângă noi cărora părinţii lor nu le-au spus niciodată că îi iubesc. Tibi este unul dintre ei. "Nu am nicio amintire frumoasă din copilărie. Nu ştiu cum e să fii iubit de părinţi. Nu ştiu cum e să-i iubeşti pe părinţi!...", spune artistul, în timp ce priveşte în pământ şi-şi frământă mâinile.
Cât de pustiu poate să fie sufletul unui om care a trăit fără iubire!... Acest gol imens, însă, Tibi îl umple datorită creaţiilor lui. Pictând, el îşi găseşte liniştea, colorează nu doar pânza, ci şi sufletele celor care îi descoperă picturile. Pictând, Tibi TRĂIEŞTE! Aşa cum poate el, acolo unde soarta i-a oferit o casă şi oameni care să aibă grijă de el. Dar Tibi nu e un om sărac. E mai bogat decât mulţi dintre noi! De ce?!?... Pentru că are un acoperiş deasupra capului, e vesel şi extrem de talentat! Să pictezi aşa cum o face el, fără vreo oră de pregătire, fără ca un specialist să te îndrume, fără ca cineva să-ţi asigure constant cele necesare pentru a-ţi împlini destinul artistic... e mai mult decât talent. E MINUNE! Tibi e bogat pentru că are oameni care au grijă de el. Dar, mai ales, pentru că are oameni care îi admiră lucrările şi care îl întreabă: "Ce ai mai pictat, Tibi?". Da, e cea mai mare bogăţie să ai oameni care să se intereseze de tine! De fapt, aceasta e cea mai mare bogăţie pentru fiecare dintre noi!

Dragă Tibi,

Îţi mulţumim pentru ceea ce ne oferi. Mulţumim Cerului pentru că eşti! Te rugăm să-ţi asculţi sufletul şi, de fiecare dată când te pregăteşti să pictezi, să te gândeşti că tabloul cel mai frumos e sufletul tău! Meriţi toată admiraţia şi respectul nostru, al celor care te-am cunoscut şi al celor care te vor cunoaşte de acum încolo. Îţi mulţumim pentru "vernisajul" cu care ne-ai încântat privirile şi sufletele! Fie ca expoziţia ta, pe care atât de frumos ai organizat-o sprijinind creaţiile tale minunate de pereţii centrului, să se mute în cele mai frumoase săli de artă, unde oamenii să vină să-ţi admire creaţiile. Şi fie ca, tablourile tale să-şi găsescă locul în case strălucitoare, iar ele să devină moşteniri preţioase lăsate generaţiilor viitoare!

Există oameni care ne ajută să ne schimbăm, din ORICINE în CINEVA sau să ne schimbăm percepţia despre lume şi semeni. Există oameni pentru care suntem în stare să intrăm în casa lor lăsându-ne ciorapii la intrarea casei sufletului lor, tocmai din respect pentru liniştea pe care ei înşişi o oferă. Există oameni care ne fac să ne schimbăm unităţile de măsură în vise, stele, lumină şi speranţă. Există oameni a căror mână întinsă spre noi înseamnă o atingere de îngeri, a căror privire inspiră şi dă curaj, deşi în sufletul lor se revarsă râuri de lacrimi, sunt trişti şi se cred ai nimănui. Există oameni care îţi taie răsuflarea prin prezenţa lor, dar mai ales prin ceea ce îi scoate din anonimat. Astfel de oameni ne arată, fără voia lor, că suntem adesea, atât de departe de noi înşine, încât şi un singur pas ne poate arăta cât de departe suntem de propria fiinţă. Salvarea e să învăţăm să vedem în fiinţele de lângă noi ceea ce lor le e teamă să arate. Salvarea e să învăţăm să arătăm că nimeni nu e singur şi că măreţia e în noi înşine, nu în zidurile în spatele cărora locuim, oricât de strălucitoare sau de ponosite ar fi! Un astfel de om e Tibi!

Mulţumim, Tibi!

Cu drag, Echipa D.G.A.S.P.C. Argeş

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!