Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 5 iulie 2026 05:43

A fost stabilit şi Calendarul Bacalaureatului!

Ministerul Educaţiei a anunţat noul calendar de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat. Astfel, în ceea ce priveşte metodologia, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învăţământ la care s-au înscris cel puţin 30 de candidaţi proveniţi din seria curentă şi/sau din seriile anterioare. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele: organizarea sălilor de examen să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidaţii să fie repartizaţi la o distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt stânga/dreapta-faţă/spate; sălile de examen şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeaşi clădire; sălile deţin sisteme de supraveghere audio-video.

Calendarul examenului naţional de Bacalaureat arată astfel: 3-10 iunie - înscrierea candidaţilor; 11-17 iunie - echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale; 22 iunie - Limba şi literatura română, proba E a) - proba scrisă; 23 iunie, Limba şi literatura maternă, proba E b) - proba scrisă; 24 iunie, proba obligatorie a profilului, proba E c) - proba scrisă; 25 iunie, proba la alegere a profilului şi a specializării, proba E d) - proba scrisă; 30 iunie, afişarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12.00; 30 iunie, depunerea contestaţiilor în intervalul orar 16.00-20.00; 1 iulie, depunerea contestaţiilor în intervalul orar 08.00-12.00; 1-4 iulie, rezolvarea contestaţiilor; 5 iulie, afişarea rezultatelor finale.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It