Fermierii românii au depus peste 400.000 de cereri de plată

Fermierii românii au depus până în prezent 422.806 de cereri pentru plata subvenţiilor aferente anului 2020, pentru o suprafaţă de peste 2,7 milioane hectare, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Din numărul total, 284.499 de cereri, pentru o suprafaţă de 2,23 milioane hectare, au fost înregistrate prin mijloace electronice (telecomunicaţii), începând din data de 6 aprilie 2020, potrivit agerpres.ro.
APIA reaminteşte că pentru a respecta prevederile privind distanţarea socială şi a preveni răspândirea pe teritoriul României a epidemiei de coronavirus, dar şi pentru a minimiza pe cât posibil efectele negative asupra activităţilor din sectorul agricol, completarea Cererilor unice de plată se realizează pe site-ul APIA, www.apia.org.ro, accesând link-ul aplicaţiei IPA-Online, http://lpis.apia.org.ro, iar descrierea amănunţită a utilizării aplicaţiei se găseşte în ghidul de utilizare al acesteia care poate fi accesat la butonul "Asistenţă". Documentele care se ataşează la dosarul Cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie C.I./B.I./paşaport/certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit prin mijloace electronice către centrele judeţene/locale APIA de care aparţin fermierii. Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată se va încheia la data de 15 iunie 2020, în conformitate cu prevederile O.M.A.D.R. nr. 89/03.04.2020 privind depunerea online a cererilor unice de plată aferente anului 2020.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
