Vreme schimbătoare, cu maxime de până la 25 de grade Celsius!

În săptămâna 27 aprilie-4 mai, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sudice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cele normale pentru acest interval. Luni, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în vest şi sud-vest, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale. Ziua, cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte şi în partea continentală a Dobrogei, dar numai izolat vor fi posibile ploi de scurtă durată. Noaptea, înnorările se vor accentua în regiunile vestice, unde pe arii restrânse vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în zonele de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade Celsius pe litoral şi 24 de grade Celsius în Banat şi Oltenia, iar minimele, între 1 şi 11 grade Celsius, mai scăzute spre -3 grade Celsius în depresiunile Carpaţilor Orientali, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 12-13 grade Celsius. În estul Transilvaniei, izolat se va produce brumă.
Marţi, vremea va fi caldă pentru sfârşitul lunii aprilie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza, când în vestul, centrul ţării şi în zonele de munte, pe arii restrânse, vor fi averse însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-estul teritoriului şi de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 17 şi 25 de grade Celsius, iar cele minime, între 4 şi 13 grade Celsius, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. De miercuri până vineri, în prima jumătate a intervalului, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă, apoi va intra într-un proces de răcire începând cu vestul ţării. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată la început în zonele de deal şi de munte, apoi în jumătatea vestică a teritoriului.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
