Stimulentul financiar pentru grădiniţă creşte de la 50 la 100 de lei!

Valoarea tichetului social pentru grădiniţă va creşte de la 50 la 100 de lei. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2015 pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. "Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat. (...) Stimulentul educaţional se acordă şi copiilor aflaţi în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depăşesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei. Stimulentul educaţional se acordă numai pentru copiii înscrişi într-o unitate de învăţământ preşcolar", se arată în lege. De asemenea, noua lege prevede că pragul de venit pentru a fi eligibil este de 530 de lei/membru de familie/lună. Copilul beneficiar poate avea sub vârsta de 3 ani, dacă urmează cursurile învăţământului preşcolar, sau poate depăşi vârsta de 6 ani în cazul în care continuă să meargă la grădiniţă că urmare a recomandărilor specialiştilor (copii cu dizabilităţi şi/sau cu dificultăţi de învăţare). Pentru a beneficia de stimulentul financiar, părinţii care se încadrează în cerinţe trebuie să depună la Primărie un dosar care cuprinde: cerere-declaraţie; acte privind veniturile şi componentă familiei; documentul de înscriere la grădiniţă. Aceste tichete pot fi utilizate numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcămite şi/sau rechizite şi sunt destinate stimulării participării la grădiniţă a copiilor provenind din familii defavorizate. Valoarea tichetului social pentru grădiniţă acordat familiilor defavorizate nu a mai crescut din anul 2015. De asemenea, pragul pentru eligibilitate era stabilit la 284 de lei pe membru de familie.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
