Regatul Unit vrea să limiteze locurile pentru studenţii străini

Compania de consultanţă educaţională IntegralEdu transmite periodic cele mai noi informaţii cu privire la evoluţia studiilor în străinătate. Consultanţii IntegralEdu sunt conectaţi cu sute de universităţi din toată lumea şi sunt abilitaţi să ofere informaţii profesionale verificate şi valide pentru tinerii români care sunt în prezent prinşi în procesul admiterii sau îşi doresc să studieze în străinătate.
Schimbări ale examenului TOEFL de limbă engleză. Testările se pot face acasă
Reţeaua de testări ETS anunţă că testările TOEFL IBT de limbă engleză se pot susţine de acasă, de la începutul acestei luni, în contextul actual noua testare fiind denumită TOEFL iBT® Special Home Edition. Evaluările se vor realiza în faţa calculatorului în urma parcurgerii a cinci paşi simpli. Paşii solicitaţi de ETS pentru testarea online sunt: asigurarea că există un computer şi un mediu în care se poate realiza evaluarea, înregistrarea în platformă, completarea datelor, înţelegerea cerinţelor de examinare, obţinerea scorurilor în urma evaluării, această testare putând fi susţinută de câte ori este necesar.
Universităţile din Marea Britanie vor limita locurile pentru viitorii studenţi străini. Românii nu sunt afectaţi
Săptămâna trecută, guvernul din Marea Britanie a anunţat posibilitatea introducerii unei limitări în ceea ce priveşte numărul de locuri disponibile la universităţi pentru străini. Reprezentanţii universităţilor din Marea Britanie care sunt în contact cu IntegralEdu au confirmat informaţia, însă au precizat că, în ciuda contextului BREXIT, românii care vor să studieze în Marea Britanie nu sunt afectaţi de posibila schimbare, având în vedere că încă sunt consideraţi "de-ai casei" în acest an, drept pentru care noile condiţii afectează doar tinerii din spaţiul non-european!
73% dintre tineri nu-şi schimbă opţiunea de a studia în străinătate în contextul COVID
Un sondaj internaţional realizat recent în rândul tinerilor care-şi doresc să studieze în străinătate arată că 75% dintre aceştia nu vor să schimbe această opţiune, în contextul actual dominat de evoluţia COVID. La sfârşitul lunii martie, peste 400 de chestionaţi au completat cerinţele studiului. În ceea ce priveşte, nivelul de îngrijorare al acestora în ceea ce priveşte studiile în afară, 84% se arată foarte îngrijoraţi în legătură cu restricţiile privind deplăsările, 67% dintre cei care au răspuns la chestionar spun că sunt îngrijoraţi de faptul că economiile părinţilor pentru studiile copiilor vor avea de suferit, în timp ce 60% consideră că actuala criză le va afecta propriul buget.
Zeci de universităţi europene organizează Virtual Open Days
În această lună, foarte multe universităţi din Europa şi Marea Britanie vor organiza Virtual Open Days. Prin intermediul aplicaţiilor online sau a site-urilor, tinerii vor putea vizita campusurile, sălile de curs sau laboratoarele. În plus, aceştia vor putea discuta live cu profesori sau studenţi de la universităţile respective. Iată doar câteva dintre universităţile care "îşi deschid porţile" online în această lună: Swansea (UK), Coventry University (UK), University of Northampton (UK), Radboud University (Olanda), Fontys University of Applied Sciences (Olanda), BIMM Institute Germany şi nu numai.
Conceptul OXBRIDGE se adaptează la noul context educaţional
Renumitele spaţii universitare din Oxford şi Cambridge, grupate în conceptul OXBRIDGE, se adaptează contextului actual cu oferte şi abordări noi. Universităţile oferă pachete speciale pre-admitere care conţin consultaţii private cu consilieri seniori pentru alegerea corectă a universităţii şi domeniului de studiu, cursuri de mentorat cu reprezentanţi OXBRIDGE, simulari de interviu de admitere. De asemenea, specialiştii IntegralEdu organizează pe 30 aprilie webminarii care să ajute viitorii studenţi să înţeleagă dacă sistemul OXBRIDGE este alegerea potrivită pentru ei, care sunt asemănările şi deosebirile dintre Oxford şi Cambridge, care sunt modalităţile de intervievare şi cerinţele de admitere. Pentru mai multe informaţii vă rugăm să accesaţi: http://www.worlduniversities.ro/ro/articles/contact.
Consultanţii educaţionali - cei mai avizaţi în oferirea de informaţii privind studiile în străinătate
Este foarte important ca toţi cei care sunt interesaţi de studii în străinătate sau sunt în proces de admitere să se informeze din surse sigure. "Nu recomandăm celor care sunt interesaţi de studii în străinătate să caute pe internet informaţii legate de acest subiect. Mai ales în această perioadă, importanţa unui consultant educaţional este esenţială pentru siguranţa procesului. În calitate de consultanţi educaţionali suntem conectaţi în permanenţă la sute de universităţi internaţionale, la profesori şi studenţi. Informaţiile pe care le oferim sunt profesionale şi certificate, fiind obţinute direct de la sursă", precizează Ana Maria Papp, Business Development Manager, IntegralEdu.
IntegralEdu este cel mai important consultant educaţional pentru studii în străinătate şi pentru programele "Work and Travel" în SUA. Grupul de firme INTEGRAL are o experienţă internaţională de peste 27 de ani în oferirea de informaţii elevilor, părinţilor şi a tuturor celor interesaţi de alegerea celor mai bune programe educaţionale şi instituţii de învăţământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare şi centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanţă în educaţie la nivel local şi reprezintă peste 500 de instituţii de învăţământ de top din întreaga lume. IntegralEdu organizează cele mai mari târguri de consultanţă educaţională pentru studii în străinătate în cadrul cărora elevii, studenţii şi părinţii acestora au ocazia să întâlnească reprezentanţii unor scoli şi universităţi de prestigiu din întreaga lume. Pentru mai multe informaţii puteţi accesa: www.Integraledu.ro, www.worldeducation.ro şi pagina de FB: www.facebook.com/Integraledu.ro.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
