Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului - Pastorală de Ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos 2020
Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
Că de voi şi umbla în mijlocul morţii,
nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.
Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele,
ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.
Hristos a Înviat!
Dreptslăvitori Creştini şi Creştine,
Dacă pornim pe cărările de sub licăritul stelelor de pe bolta Cerului, singuri, doar cu Domnul Dumnezeu, sau cu noi înşine, în glasul neodihnit al privighetorii, care înalţă imn de slavă Atotcreatorului Dumnezeu, gândul nostru, străbătut de uimire binecuvântată, încearcă să înţeleagă, pe cât ne este cu putinţă, ceea ce David, Proorocul, cu trei mii de ani înainte, ne-a lăsat scris în Dumnezeiasca Scriptură: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua Zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă.
În chip cu totul tainic, auzim mereu duhul nostru, cuprins de uimire, care ne şopteşte: Doamne, Dumnezeul nostru, Care ne-ai zidit pe noi şi ne-ai adus în această viaţă, Cel ce ne-ai arătat nouă căile spre mântuire şi ne-ai dăruit nouă descoperirea tainelor cereşti... după mulţimea milei Tale!
Dacă nu ne-am făcut un obicei ca zilnic şi în fiecare noapte să ridicăm ochii spre ceruri, este acum momentul potrivit să o facem să medităm la minunea creaţiei la Autorul acestor minuni: Cel ce eşti, Stăpâne, Doamne, Dumnezeule, Părinte Atotţiitorule Cel închinat, vrednic cu adevărat şi drept, şi cuvenit lucru este pentru marea cuviinţă a sfinţeniei Tale, pe Tine a Te lăuda, Ţie a-ţi cânta, pe Tine a Te binecuvânta, Ţie a ne închina, Ţie a-Ţi mulţumi, pe Tine a Te slăvi, Cel ce singur eşti Dumnezeu cu adevărat, şi Ţie a-Ţi aduce această slujbă duhovnicească a noastră, de a gândi cu inima înfrântă şi sufletul smerit, că Tu eşti Cel ce ne-ai dat nouă cunoaşterea adevărului Tău... Stăpâne al tuturor... Cântare de biruinţă cântând, strigând, glas înălţând şi grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot. Plin este cerul şi pământul de mărirea Ta. Osana întru cei de sus! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!
Suntem bucuroşi că Sfântul Vasile cel Mare, ca un heruvim cu ochi mulţi şi cu multă hăruire de la Domnul Dumnezeu, ne-a lăsat aceste mărturii dătătoare de speranţă. Şi acum, în Împărăţia Cerurilor fiind, dimpreună cu toţi sfinţii, ne îndeamnă în rugăciune a mărturisi şi a zice: ... Cu aceste fericite Puteri, Stăpâne, Iubitorule de oameni şi noi păcătoşii strigăm şi grăim: Sfânt eşti cu adevărat şi Preasfânt, şi nu este măsură a măreţiei sfinţeniei Tale, şi drept eşti întru toate lucrurile Tale; căci cu dreptate şi cu chibzuire adevărată ne-ai adus toate; că zidind pe om, luând ţărână din pământ, şi cu chipul Tău Dumnezeule, cinstindu-l, l-ai pus în raiul desfătării, făgăduindu-i întru paza poruncilor Tale viaţă fără de moarte şi moştenirea veşnicelor bunătăţi.
Dreptmăritori creştini români, iubitori ai Învierii Domnului Iisus Hristos,
Primind atâtea daruri dumnezeieşti, strămoşul nostru Părinte a crezut că toate i se cuvin tot, şi bucurându-se fără încetare, de atâta bucurie a uitat de poruncile lui Dumnezeu, aşa cum uităm noi de atunci până astăzi, bucurându-ne de darurile dumnezeieşti atât de bogate şi încredinţate nouă tuturor, fără niciun efort.
Dumnezeu dăruieşte, nu face negustorie cu darurile Sale cele veşnice!
Este cunoscut lucru că strămoşii noştri, părinţii Adam şi Eva, nu aveau de Stăpân decât pe Creatorul lor şi al nostru, Domnul Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
După căderea din ascultarea lui Dumnezeu, aud un glas clar luminat: Dar neascultându-Te pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, Care l-ai făcut pe dânsul (pe om), şi amăgirii şarpelui supunându-se şi dat fiind morţii pentru păcatele sale, l-ai izgonit pe dânsul din Rai în lumea aceasta şi l-ai întors din pământul din care a fost luat, rânduindu-i lui mântuirea, cea din a doua naştere, cea prin Însuşi Hristosul Tău.
Drama şi tragedia căderii din ascultarea Domnului Dumnezeu vine din faptul că aceasta nu a fost doar o cădere oarecare, ci a însemnat înstrăinarea şi căderea din iubirea cea dintâi, cu care a zidit Dumnezeu pe om. Cu toate acestea, omul nu a recunoscut iubirea cu care a fost investit, şi chiar de ar fi recunoscut în sinea sa, iubirea dumnezeiască era prea copleşitoare ca să poată rămâne în văzduhul ei suprapământesc.
Ştim, Doamne, Dumnezeule, că în Atotiubirea Ta învestită cu atâta dăruire: Nu te-ai întors până la sfârşit de la zidirea Ta, pe care ai făcut-o, Bunule, nici n-ai uitat lucrurile mâinilor Tale, ci în multe chipuri le-ai cercetat pentru îndurările milei Tale.
Ca un Atotbun şi mult Milostiv, Domnul Dumnezeu, întru prea multa Lui răbdare, a pregătit un adevărat Program de Salvare pentru omenirea căzută în păcate, de la Adam. Vedem desluşit că Tu, Doamne, Dumnezeule: prooroci ai trimis, minuni ai făcut prin Sfinţii Tăi, care au bineplăcut ţie, din fiecare neam; grăitu-ne-ai nouă prin gura proorocilor, slujitorii Tăi, mai înainte vestindu-ne mântuirea ce avea să fie; Legea ne-ai dat spre ajutor; îngeri ai pus păzitori. Iar când a venit plinirea vremii, ne-ai grăit nouă prin Însuşi Fiul Tău, prin Care şi veacurile le-ai făcut. Care, fiind strălucirea slavei Tale şi chipul ipostasului Tău şi purtând toate cu cuvântul puterii Sale, nu răpire a socotit a fi asemenea Ţie, lui Dumnezeu-Tatăl, ci Dumnezeu fiind mai înainte de veci, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a petrecut; şi din Sfânta Fecioară întrupându-Se, s-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-se pe Sine asemenea cu chipul smeritului nostru trup, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale. Că de vreme ce prin om (Adam cel vechi) a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea, a binevoit Unul-Născut Fiul Tău... Să se nască din femeie, din Sfânta Fecioară Maria, făcându-se sub Lege, ca să se osândească păcatul în trupul Său, pentru ca cei morţi întru Adam (cel vechi) să învieze întru Însuşi Hristosul Tău (Adam cel Nou).
Aşadar, Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, S-a făcut asemenea cu chipul smeritului nostru trup, afară de păcat, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale.
Ce lucrare a avut Iisus Hristos, Domnul, venind şi vieţuind cu noi aici, în vatra fiecăruia dintre noi!
Iată cum se zăresc luminile Învierii şi ale Vieţii lui Iisus Hristos, după cum citim în scrierile Marelui Sfânt Vasile: Şi vieţuind (Iisus Hristos) în lumea aceasta, dându-ne porunci de mântuire, scoţându-ne pe noi din rătăcirea idolilor, ne-a adus la cunoaşterea Ta, a Adevăratului Dumnezeu şi Tată, agonisindu-ne pe noi Sieşi popor ales, preoţie împărătească, neam sfânt. Şi curăţindu-ne prin apă şi sfinţindu-ne cu Sfântul Duh, S-a dat pe Sine schimb morţii, în care eram ţinuţi, fiind vânduţi spre păcat.
Dreptslăvitori Creştini şi Creştine,
Potrivit hotărârii Sfintei Treimi şi gândului lui Iisus Hristos, El S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe Cruce.
Dar a venit vremea: Şi pogorându-Se, prin Cruce (scară către iad) în iad, ca să plinească toate ale Sale, a nimicit durerile morţii. Şi înviind a treia zi, şi cale făcând oricărui trup la învierea cea din morţi, că nu era cu putinţă a fi ţinut sub stricăciune Începătorul vieţii, făcutu-S-a începătură celor adormiţi, Întâi-Născut din morţi, ca să fie Însuşi Începătorul tuturor în toate. Şi suindu-Se la ceruri, a şezut de-a dreapta slavei Tale, întru înălţime. Care iarăşi va să vină ca să răsplătească fiecăruia după faptele sale. Şi ne-a lăsat nouă aduceri aminte de pătimirile Sale cele mântuitoare, Acestea pe care le-am pus înainte, după poruncile Lui.
Iată imaginea vie şi mântuitoare în care fiecare, după putere, vedem şi înţelegem că Iisus Hristos S-a dat pe Sine Însuşi pentru viaţa lumii, căzută prin greşeala lui Adam, ca să mântuiască pe cei care cred în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, mărturisit de oameni, dar şi de demoni.
Ca şi atunci, noi, astăzi, mărturisim că avem mare primejdie peste viaţa noastră, primejdia numeroaselor păcate săvârşite, boli şi suferinţe care străbat meridianele, paralelele şi văzduhurile Pământului: Atunci s-a arătat Domnul lui Solomon, noaptea... De voi încuia cerul şi nu va fi ploaie, de voi porunci lăcustei să mănânce ţara, sau voi trimite vreo boală molipsitoare asupra poporului Meu. Şi se va smeri poporul Meu, care se numeşte cu numele Meu, şi se vor ruga şi vor căuta faţa Mea, şi se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor şi le voi tămădui ţara!
Toate relele vin asupra noastră: Pentru că Tu n-ai slujit Domnului Dumnezeului tău cu veselia şi cu bucuria inimii, când erai îmbelşugat de toate.
Îndepărtarea de Domnul Dumnezeul nostru, prin păcate de tot felul, aduce felurite încercări. Pentru a ne izbăvi de toate relele, trebuie să ne ostenim şi, în regim de urgenţă, să ascultăm porunca şi sfatul lui Elifaz către Dreptul Iov: Împacă-te cu Dumnezeu şi cazi la pace. Atunci bine va fi de tine. Primeşte, te rog, învăţătura din gura Lui şi pune la inimă cuvintele Lui.
Iezechiel, proorocul, ne arată calea de urmat: Domnul Dumnezeu zice: pocăiţi-vă şi vă întoarceţi de la toate nelegiuirile voastre... Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi? Căci Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă, deci, şi trăiţi!
Aşa înţelegem mai bine că suntem păcătoşi, chiar conştiinţa ne mustră mereu şi este nevoie grabnic de îndreptare, adică părăsirea păcatelor, părere de rău (căinţă) hotărâre de a pune început bun vieţii noastre să nu rămânem doar la o dorinţă declarată de îndreptare.
Să strigăm din răsputeri:
Doamne, sunt în mare cumpănă, nu mă lăsa!
Doamne, prin îndrumarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare; Tu mă tămăduieşti şi-mi dai iarăşi viaţă!
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Asupra lumii, dar mai ales asupra României s-au abătut în decursul timpului multe încercări: cutremure, războaie, incendii, năvăliri de neamuri, boli, ape năvalnice şi alte rele de neînchipuit. Uneori, bolile au decimat la jumătate ţara, ca în 1347, când capitala Ţării Româneşti de la Argeş, fiind cuprinsă de ciumă, s-a mutat la Câmpulung Muscel, în oraş nemairămânând ţipenie de om.
Cum era prin anul 1829, deci acum aproape 300 de ani, în viaţa Ţării Româneşti? Iată episodul: La Focşani se ivise epidemia ciumei, tocmai în acea vreme, adusă, probabil, de oştirile străine. Guvernul general de la Odesa, printr-un ordin de la 7 ianuarie 1829 dispunea ce anume măsuri sanitare să se ia în Focşani şi în alte părţi, pentru combaterea epidemiei. Şi în Basarabia se iviseră cazuri; de aceea Consistoriile Iaşi şi Chişinău trimit instrucţiuni protopopilor şi locuitorilor cum să se ferească de această lipiciosă boală. Până şi scrisorile ce treceau Prutul se dezinfectau prin dese înţepături. Creştinii din Bucureşti n-au avut voie să se împărtăşească în lunile mai şi iunie 1829; s-au dezinfectat biserici, veşminte, cărţi şi icoane. Cu banii bisericeşti s-a ajutat la zidirea Spitalului Mărcuţa, în noiembrie 182921. Iar la bisericile Radu Vodă, Mihai Vodă şi Şerban Vodă, ce erau cuprinse de spital, nu putea să intre niciun creştin, ci numai preoţii.
Iată că nu-i nimic nou sub soare. Ciuma din anul 1829 a ţinut peste o jumătate de an. Trebuie să ne pregătim de răbdare mai îndelungată. Pe vremea aceea era ciumă, dar lumea umbla pe drumuri. Episodul s-a petrecut când Grigore al IV-lea, Mitropolitul Ţării Româneşti, a fost mazilit şi trimis iarna în surghiun, în Basarabia. Însoţitorul său de drum a fost cuprins de ciumă şi a rămas la Buzău în carantină.
Vremuri grele! Încercări! Vremuri de pocăinţă! Vremuri de îndreptare!
Tocmai pentru îndreptarea noastră a venit Iisus Hristos, Domnul, ca să fim salvaţi, iar noi să strigăm cu inima plină de umilinţă şi recunoaştere a greşelilor: Doamne, sunt în grea cumpănă, nu mă lăsa! Doamne prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare; Tu mă tămăduieşti şi-mi dai iarăşi viaţă! Iată că boala mea se schimbă în sănătate.Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!
Să ne rugăm stăruitor Domnului Iisus Hristos şi de Ziua Învierii Sale, să ne ierte de toate nelegiuirile noastre, să ne tămăduiască de toate bolile din lume să ne dăruiască spor binecuvântat în toate lucrările, pentru a ne face inimă nouă şi duh nou, ca să domnească din nou sănătatea trupului a sufletului, pacea sfântă între popoare, dar şi pacea în Casa noastră strămoşească, România, Grădina Maicii Domnului!
Hristos a Înviat!
Al Vostru frate rugător
către Domnul Dumnezeu,
† Calinic Argeşeanul,
Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
