Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 4 iulie 2026 22:39

Ordonanţa Militară 7: carantină totală în oraşul Ţăndărei!

Localitatea Ţăndărei din judeţul Ialomiţa va intra în carantină, a declarat ministrul de Interne Marcel Vela. În Ialomiţa, din totalul cazurilor pozitive (48 de persoane), 31 de cazuri confirmate sunt din Ţăndărei, iar din cei 8 pacienţi decedaţi, 7 sunt din acest oraş. "Vom permite intrarea şi ieşirea doar pentru transportul de marfă. Măsurile de verificare, control şi acces se realizează de personalul M.A.I. în colaborare cu Ministerul Apărării. C.J. Ialomiţa şi Consiliul Local vor lua măsuri pentru funcţionarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială", a spus Vela.

Reguli noi pentru transportatori

"Transportatorii sunt extrem de importanţi în această perioadă, economia are nevoie de ei, s-a stabilit pentru conducătorii de autovehicule cu capacitate maximă peste 2,4 tone, care nu au simptome, că vor completa la intrarea în ţară doar o declaraţie pe proprie răspundere prin care îşi asumă locaţia în care pot fi contactaţi între curse. Pentru fluidizarea traficului, conducătorii camioanelor de transport marfă care tranzitează România nu vor mai completa declaraţii dacă vot utiliza strict coridoarele de tranzit, fiind interzisă abaterea de la ele. Timpul maxim pentru tranzitarea ţării este de 48 de ore, cu staţionare în parcările marcate corespunzător. La intrarea în ţară, şoferii străini aplică un colant special care va identifica tipul de transport, iar şoferul e obligat să aibă asupra sa un formular de tranzit. Dacă nu respectă prevederile, intră în carantină 14 zile, cu suportarea cheltuielilor", a spus Vela.

Noi restricţii pentru zboruri

"Având în vedere că multe ţări au intrat în zona roşie, am decis să suspendăm toate zborurile spre Austria, Belgia, Elveţia, SUA, Marea Britanie, Irlanda, Olanda Turcia şi Iran pentru 14 zile, din 5 aprilie, ora 23.00. Restricţia nu se aplică pentru aeronavele de stat, transport marfă sau zboruri umanitare".

Controale şi pentru transporturile de lemn

"La solicitarea ministrului Mediului, am introdus un articol pentru a preveni infracţiunile silvice. Personalul gărzilor forestiere va participa în dispozitivele de ordine publică şi control a circulaţiei împreună cu personalul M.A.I. şi MApN, pentru controale silvice. Controalele specifice se fac în punctele existente, în funcţie de personalul disponibil", a mai spus ministrul de Interne.

Amenzi de 170 de milioane de lei, un om arestat!

"De la începutul epidemiei au fost întocmite 400 de dosare penale şi peste 130.000 sancţiuni în valoare totală de peste 170 de milioane de lei. Zilnic acţionează peste 30.000 de angajaţi din M.A.I., peste 1.000 de militari şi 4.000 de poliţişti locali", a declarat secretarul de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Despescu. Pe de altă parte, există şi o persoană care a fost arestată. "Avem primul cetăţean arestat preventiv pentru că a încercat să fugă de agenţii care l-au oprit la un filtru, în Vaslui", a încheiat ministrul de Interne, Marcel Vela.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It