Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 4 iulie 2026 21:50

Aveţi la dispoziţie 45 de zile pentru amânarea creditelor bancare!

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a prezentat luni seara modificările aduse la O.U.G. privind amânarea plăţii ratelor la bănci. Astfel, perioada în care clienţii pot cere băncilor amânarea plăţii ratelor e mai lungă, de 45 de zile de la intrarea în vigoare a amintitei ordonanţe. Totodată, nu se mai capitalizează dobânda pentru creditele ipotecare şi li se dă posibilitatea solicitanţilor care au restanţe să aducă creditele la zi când solicită amânarea plăţilor. În privinţa ratelor pentru persoane fizice pe credite ipotecare, acolo statul garanteză dobânda pe 5 ani de zile. În orice caz, dobânda este zero la dobânzile aferente şi plata se va face în 60 de rate egale. De reţinut este faptul că această facilitate se poate folosi dacă se depun cereri în cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei care prevede această măsură.
În context, primul ministru a precizat că a primit corespondenţe din partea unor asociaţii şi grupuri de companii prin care a fost informat că aceştia îşi plătesc ratele la credite într-o anumită perioadă a lunii şi că ar putea să nu beneficieze de aceste facilităţi dacă nu li se oferă posibilitatea plăţii ratelor. Cererile de suspendare se vor putea face atât pe cale electronică, cât şi prin telefon, fără să fie nevoie de semnarea unui act adiţional. Termenul-limită al depunerii cererilor este până la ridicarea stării de urgenţă. O altă condiţie impusă este ca cei care solicită amânarea să nu aibă restanţe la plata ratelor. "Dobânda datorată de debitor este suspendată, se capitalizează la creditul existent. Adică se eşalonează pe toată durata creditului", sublinia Florin Cîţu. Excepţie fac creditele ipotecare la care statul a garantat plata dobânzii în proporţie de 100%. Guvernul va publica normele de aplicare ale acestei legi săptămâna aceasta, prin care vor fi clarificate şi categoriile de datornici care pot accesa această facilitate.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It