DIICOT a stabilit că acţionarul principal al Electroargeş nu a avut nicio calitate în Dosarul "Grupul Chelu"

Procurorii DIICOT - Structura Centrală au decis la începutul lunii martie să închidă un dosar istoric, deschis în 2007 şi care viza gruparea condusă de defunctul om de afaceri Cătălin Chelu, unul dintre marii jucători de pe piaţa de capital de la noi din ţară. Anchetatorii au stabilit că niciunul dintre locotenenţii lui Chelu, la care au ajuns într-un mod cel puţin straniu multe dintre companiile deţinute de acesta, nu a săvârşit vreo faptă penală în perioada 2001-2012. Pe de altă parte, tot cu această ocazie, procurorii DIICOT au stabilit că acţionarul principal al Electroargeş, societatea Investments Constantin, nu a avut şi nu are niciun fel de legătură cu "Grupul Chelu", rezultă din ordonanţa DIICOT.

În concret, DIICOT a dispus clasarea şi a plângerii făcută de Ala Procopenco faţă de omul de afaceri Constantin Ştefan, acţionarul majoritar al Investments Constantin şi în acelaşi timp preşedinte al Consiliului de Administraţie Electroargeş. De altfel, pe website-ul Bursei de Valori Bucureşti există un Raport Curent întocmit de preşedintele C.A. Electroargeş în care investitorii sunt anunţaţi despre soluţia dispusă de procurorii DIICOT: "Consiliul de Administraţie Electroargeş S.A. aduce la cunoştinţă acţionarilor şi eventualilor investitori că Investments Constantin S.R.L., acţionar principal Electroargeş S.A., i-a comunicat în data de 23 martie 2020 următoarele: <<Prin Ordonanţa de clasare din data de 03.03.2020, emisă de DIICOT - Structura Centrală, în Dosarul nr. 394/D/P/2007, comunicată şi către Electroargeş S.A., s-a dispus clasarea cauzei faţă de:
- toate prezumţiile privind manipularea pieţei de capital, spălarea banilor etc., cu referire la tranzacţiile din anul 2015 prin care Investments Constantin S.R.L. şi Benjamins United S.R.L. au achiziţionat pachetele de acţiuni ale emitentului Electroargeş S.A.;
- plângerea formulată de Ala Procopenco, la data de 23.03.2016, faţă de Constantin Ştefan, astfel cum a fost menţionată în Raportul Curent Electroargeş S.A. din data de 31.05.2016;
- Atât Investments Constantin S.R.L. şi Benjamins United S.R.L., cât şi Constantin Ştefan şi Silviu-Bogdan Dumitrache, asociaţii acestora, nu au avut nicio calitate în Dosarul nr. 394/D/P/2007>>", se arată în Raportul curent de pe website-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Electroargeş este o companie producătoare de maşini şi aparate electrocasnice din România. A fost înfiinţată în anul 1971 şi a început să producă în anul 1973. În prezent societatea are aproximativ 600 de salariaţi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It