Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 4 iulie 2026 19:02

Vreme caldă pentru luna martie!

Meteorologii anunţă temperaturi ridicate în următoarele zile în România, cu deosebire în regiunile din sud şi est. În capitală se vor înregistra temperaturi de peste 15 grade Celsius, iar temporar va ploua. Luni, în ţară, vremea va fi în general închisă. Va ploua, local în regiunile sudice, estice şi centrale şi izolat în rest, iar la munte precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare pe creste, iar la altitudini mai mici mixte. Izolat vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 14 grade Celsius, iar cele minime, între 1 şi 9 grade Celsius. Marţi, în ţară, cerul va avea înnorări, iar local în sud-est, estul şi centrul ţării şi izolat în rest va ploua. La munte, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare pe creste şi mixte la altitudini mai mici, iar trecător în estul Transilvaniei vor fi posibile lapoviţă sau fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona montană, mai ales pe creste, precum şi în sudul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade Celsius, iar cele minime, între -2 şi 7 grade Celsius. De miercuri până sâmbătă, în ţară, temperatura aerului va creşte treptat, astfel încât vremea va fi caldă pentru această perioadă. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în regiunile intracarpatice!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It