Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 4 iulie 2026 17:56

Se reduce numărul de elevi din clase!

Clasele prea aglomerate reprezintă una dintre problemele importante ale sistemului de educaţie românesc. Într-o astfel de clasă, învăţătorul sau profesorul nu mai poate să-şi atingă obiectivele, astfel că toţi elevii au de pierdut, fiindcă nu mai există o raportare individuală la aceştia. De cealaltă parte, copiii se plictisesc mai uşor, sunt mai agitaţi din cauza lipsei de spaţiu sau se pot sustrage de la anumite sarcini. La această situaţie s-a ajuns de-a lungul timpului şi din cauza polarizării claselor, părinţii solicitând în număr foarte mare înscrierea la clasele considerate a fi "bune". Prin urmare, Senatul a adoptat, luni, în calitate de for decizional, o propunere legislativă pentru modificarea Legii educaţiei, potrivit căreia numărul maxim de elevi în clasele de gimnaziu, liceale şi profesionale se va reduce de la 30 la 26. Legea mai trebuie doar promulgată de preşedintele ţării pentru a fi pusă în aplicare.
Concret, a fost stabilit astfel: educaţia antepreşcolară (creşele) - grupa va cuprinde în medie 6 copii, dar nu mai puţin de 3 şi nu mai mult de 8; învăţământul preşcolar (grădiniţele) - grupa va cuprinde în medie 12 preşcolari, dar nu mai puţin de 6 şi nu mai mult de 17; învăţământul primar - clasa va cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 22; învăţământul gimnazial - clasa va cuprinde în medie 22 elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 26; învăţământul liceal şi profesional - clasa va cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 26; învăţământul dual - clasa va cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 26. Proiectul de lege mai prevede că, în situaţii excepţionale, grupele de la grădiniţă şi clasele de elevi de la şcoală "pot funcţiona peste efectivul maxim cu cel mult 2 preşcolari/elevi, după caz", însă nu se va mai ajunge la clase de peste 30 până la 40 de elevi, aşa cum este cazul în prezent.
Până acum, legea prevedea cel mult 9 copii în grupa de creşă, nu mai mult de 20 în grupa de grădiniţă, maximum 25 în clasa în învăţământul primar şi până la 30 în învăţământul gimnazial, liceal şi profesional. Actul normativ mai prevede şi ca în fiecare unitate de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea un psiholog şcolar, care să aibă în evidenţă până la 500 de elevi. Noua lege a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor în aprilie 2019, iar acum a primit votul final în Senat şi merge spre promulgare la preşedintele Iohannis. Pentru această modificare a Legii educaţiei, ce priveşte reducerea numărului de elevi dintr-o clasă, nu a fost publicată încă o estimare a impactului bugetar.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It