Salariu minim mărit = contribuţie individuală de asigurări sociale modificată!

Urmare a intrării în vigoare, începând cu 1 ianuarie 2020, a prevederilor H.G nr. 935/2019 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicat în Monitorul Oficial al României - Partea I, nr. 1010/16.12.2019, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 2.230 lei. Astfel, în cazul asiguraţilor care au încheiat contracte de asigurare socială, baza lunară de calcul a contribuţiei o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puţin decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În consecinţă, începând cu data de 1 ianuarie 2020, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, va fi de 2.230 lei. Casa Judeţeană de Pensii Argeş va modifica din oficiu toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul de 2.230 de lei. Începând cu 01.01.2020, contribuţia individuală de asigurări sociale pentru persoanele care sunt asigurate la venitul mimim va fi de 558 de lei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
