Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 4 iulie 2026 09:00

THR a inaugurat un restaurant cu aer parizian!

Grupul DIODA a dat încă o lovitură pe piaţa turistică prin inaugurarea restaurantului de la hotelul plasat la intrarea pe Bulevardul Basarabilor din Oraşul Regal. Evenimentul s-a consumat în 12 decembrie, la orele prânzului, în prezenţa invitaţilor speciali, din rândul cărora n-au lipsit reprezentanţi ai autorităţilor din Curtea de Argeş şi din comunele limitrofe. "Lumea bună" din toate mediile profesionale a venit să vadă ce surprize a mai pregătit echipa familiei Vasile Surdu. Şi n-a fost dezamăgită! Aceasta pentru că deşi s-a lucrat în regie proprie, cu personal calificat din cadrul grupului, s-a apelat şi la sfaturile unui arhitect care a lucrat mulţi ani în Franţa, şi l-am numit pe reputatul Traian Ionescu. "Ideile dumnealui au fost de nepreţuit, iar rezultatul este cel pe care-l vedeţi: un local ce dispune de un şic parizian perceput de oamenii care au avut senzaţia că se aflau prin Vestul Europei de cum păşeau în interior!", ne-a mărturisit emoţionat Mihai Badea, cel care s-a ocupat direct de monitorizarea lucrărilor desfăşurate în ultimele 3 luni de zile. Iar vineri putea prezenta mândru această fericită combinaţie între clasic şi modern, sugerată şi de mobilierul ales cu mult gust, care poate determina clienţii să-şi amâne plecarea. Dumnealui a fost ca un veritabil diriginte de şantier, dar nu s-a ferit nici să dea o mână de ajutor atunci când şi unde s-a simţit nevoia - după cum ni s-a confesat arh. Ionescu. Acesta a apreciat echipa de execuţie, despre care ne-a spus: "Toţi sunt meseriaşi foarte buni şi au lucrat ca-n Franţa, în ciuda presiunilor foarte mari, provocate de timp şi nu numai! Nu trebuie să mire pe cineva această afirmaţie, căci nu reprezintă un compliment politicos, ci recunoaşterea profesionalismului unor meseriaşi care au lucrat vreo 3-4 ani prin Suedia, reuşind să execute tot ceea ce le-am cerut, pentru că - pe baza înţelegerii cu patronatul - am ţinut foarte mult să facem ceva cu totul deosebit pentru oraşul nostru". Declaraţia sa are fundament solid în imaginea pe care o oferă spaţiul civilizat din podea până în tavan, totul luminat excelent, fără a supăra ochiul, ci dimpotrivă introducându-l pe client într-o oază de calm, perfectă pentru încărcarea bateriilor, de parcă tumultul vieţii exterioare n-ar exista!

Mihai Badea s-a dovedit a fi un interlocutor plăcut, volubil, inteligent, cu ideile ordonate, exprimate fără beţie de cuvinte, ca un tip obişnuit să-şi gospodărească foarte atent timpul ce costă bani. Din dialogul purtat, am aflat că Grupul DIODA căuta de câtva timp o clădire prin care să întregească zestrea din domeniul de activitate turistică. O primă orientare a căzut, pentru că posibilităţile de parcare erau extrem de reduse. Reorientarea a picat pe actualul imobil şi timp de circa 3 luni de zile s-a negociat cu proprietarul, un spaniol cu care s-a făcut tranzacţia pentru suma de 400.000 euro. S-a trecut la muncă şi s-a amenajat hotelul intrat în funcţie încă de la începutul verii. Acesta dispune de 12 camere şi 4 apartamente, deci de 16 chei - cum a definit situaţia cu un termen franţuzesc Traian Ionescu. "Problema parcării am rezolvat-o printr-un contract pe 10 locuri, încheiat cu conducerea Muzeului Municipal, situat în apropiere. Clienţii noştri primesc la recepţie atunci când se cazează un tichet şi îşi pot parca automobilele în deplină siguranţă. Ne lipsea însă restaurantul şi facilităţile pe care le putea oferi clienţilor noştri. Am analizat situaţia cu specialiştii şi am ajuns la un proiect prin care am amenajat intrarea prin fostul garaj al clădirii şi celelalte spaţii, inclusiv bucătăria modern echipată, conform normelor europene în vigoare şi deservită de un maestru culinar care s-a specializat pe vasele de croazieră. Clienţii noştri pot coborî direct, pe interior, în restaurantul care le stă la dispoziţie cu meniuri mixte, pe bază de peşte, carne de miel, vită sau de pui", ne-a mai spus Mihai Badea. Din aceeaşi sursă am aflat că s-a investit în acest imobil alţi vreo 400.000 euro, căci nu s-a făcut rabat la calitate. THR este evaluat de bănci la 1.200.000 euro, şi cum hotelul îşi acoperă deja cheltuielile, fiind depuse actele pentru obţinerea clasificării, se lucrează deja la planul pentru schimbarea acoperişului şi refacerea faţadei. Concluzionând, s-a muncit serios, cu profesionalism, pentru realizarea unei investiţii care oferă nu numai servicii turistice de înalt nivel - ca şi la celelalte obiective ale Grupului DIODA, respectiv Hotelul Piscul Negru şi Pensiunea de la Cicăneşti - dar conferă şi elemente de identitate civilizată Oraşului Regal. Mult succes în afacerile desfăşurate în anii care vin!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It