Iarăşi se va intra la liceu cu note sub 5?...

Noul proiect de ordin publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei aduce în discuţie faptul că "la repartizarea computerizată din prima etapă de admitere participă numai elevii care au susţinut Evaluarea Naţională". Prin această prevedere, absolvenţii de clasa a VIII-a vor putea fi repartizaţi la liceu chiar dacă nu vor avea media 5 după Evaluarea Naţională. Condiţia este ca aceştia să fi susţinut probele. "După repartizarea candidaţilor menţionaţi la alin. (12), se repartizează absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională şi cărora nu li se poate calcula media de admitere conform punctului I al anexei nr. 2 la prezentul ordin", se mai arată în documentul respectiv. Prevederile vor intra în vigoare în anul şcolar 2020-2021. După cum se ştie, potrivit ordinului publicat la începutul lunii septembrie în Monitorul Oficial şi semnat de ministrul Educaţiei de la acel moment, Daniel Breaz, elevii care aveau să obţină sub media sub 5 după Evaluarea Naţională nu mai aveau dreptul de a intra în repartizarea la licee, şansa lor fiind şcolile profesionale. Rămâne de văzut dacă noul proiect legislativ va fi adoptat şi va schimbă iarăşi regulile în aşa fel încât elevii cu note sub 5 se se poată înscrie la liceu...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
