Sunt 642 de ani de la atestarea documentară a Castelului Bran, care n-a fost vreodată al lui Ţepeş!
La 19 noiembrie 1377, cancelaria regelui maghiar Ludovic cel Mare - Ludovic I de Anjou (1342-1382) - emitea un act prin care acorda locuitorilor Braşovului (Kronstadt, Oraşul Coroanei) privilegiul construirii unui castel, "cu munca şi cheltuiala lor proprie", pe stânca abruptă dintre Măgura şi Dealul Cetăţii. Acela era locul fortăreţei ridicate la începutul secolului XIII de către Cavalerii teutoni, "Ordo domus Sanctae Mariae Theutonicorum Hierosolimitanorum", pentru apărarea graniţei de sud-est a Transilvaniei de cumani şi pecenegi. Documentul emis în 1377 îndemna saşii din întreaga regiune a Braşovului să participe la construcţia Castelului Bran (traducerea în slavonă a cuvântului "poartă") , care a fost iniţial denumit Dietrichstein sau Törzburg, în limba germană, Törcsvár în maghiară şi Turciu, în română. Construcţia avea să fie încheiată în anul 1388, având atât rol de vamă (reţinea 3% din valoarea mărfii care intra şi ieşea din Transilvania), cât şi de fortăreaţă la graniţa estică a Transilvaniei, destinată încercării de a opri extinderea Imperiului Otoman. Cetatea era locuită de soldaţi mercenari. În plus, cronicarul Ioan de Tîrnava amintea inclusiv de "briganţii şi balistarii englezi" din secolul al XV-lea. Castelanul Branului, de obicei provenind din rândul saşilor, era ales de către rege şi, de-a lungul anilor, rolul său a ajuns la titlul de vice-voievod al Transilvaniei, pe la final de secol XV.
În 1407, Sigismund de Luxemburg a dat castelul ca feudă (proprietate oferită în schimbul loialităţii) aliatului său Mircea cel Bătrân, domnitorul Ţării Româneşti, pentru a se putea retrage acolo în caz de atac al turcilor. În 1419, după încetarea din viaţă a voivodului, din cauza instabilităţii politice din Ţara Românească, Sigismund a preluat castelul l-a încredinţat principilor Transilvaniei. Mai apoi, în 1441, turcii porniţi în incursiune pe teritoriul Transilvaniei erau înfrânţi la Bran de către Iancu de Hunedoara, principe al Transilvaniei. Întrucât aceasta avea nevoie de sprijinul saşilor la graniţă, a reîntărit privilegiile acordate locuitorilor Braşovului de către Mircea cel Bătrân şi, respectiv, de către Sigismund.
Abia în 1459, Vlad Ţepeş, care primise de la principii Transilvaniei sarcina să gestioneze rezistenţa antiotomană la graniţă, s-a aliat cu Branul şi Braşovul în timpul primei sale domnii (1448) şi în perioada de până la cea de-a doua domnie. Cu toate acestea, la începutul anului 1459, în timpul celei de-a doua domnii (1456-1462), armata sa a trecut prin Bran şi a atacat Braşovul pentru a rezolva un conflict cu saşii care cereau taxe vamale tot mai mari şi îl susţineau pe oponentul său la tron. Atunci, Vlad Ţepeş a ars suburbiile oraşului şi a omorât sute de saşi, provocând comunitatea să se răzbune şi să-l zugrăvească în cronici ulterioare drept un tiran extrem de sângeros. Cu toate acestea, nu există niciun document care să ateste faptul că Vlad Ţepeş a fost sau a stat vreodată în interiorul Castelului Bran. Construcţia nu i-a aparţinut niciodată voievodului, însă ea a fost, aşa cum am precizat mai sus, la dispoziţia lui Mircea cel Bătrân pentru o vreme. Dacă, totuşi, forţăm semnificaţia evenimentelor, singura intersecţie posibilă între istoria Castelului Bran şi Vlad Ţepeş este aceea că, după ce domnitorul Valahiei şi-a pierdut tronul prima dată, a fost ajutat de Iancu de Hunedoara (voievodul Transilvaniei) să ajungă domnitorul Ţării Româneşti, răspunzător pentru protejarea drumului strategic dintre aceasta şi Transilvania.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
