O veste bună: va continua extinderea reţelelor de gaze naturale pentru populaţie!

O prioritate pentru mandatul noului ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, o reprezintă extinderea reţelelor de gaze naturale pentru populaţie. În acest moment, puţin peste 30% din gospodăriile din România sunt racordate la gaze naturale. "Ne dorim ca domnul ministru să continue un proiect început la nivel de Parlament, care a fost iniţiat în calitate de deputat alături de colegii săi, prin care se urmăreşte extinderea reţelei de gaze către populaţia din mediul rural. Ar fi extraordinar ca în mandatul de ministru să puteţi să demaraţi la modul concret extinderea şi acoperirea cu reţele de gaze naturale a populaţiei din mediul rural!", a declarat Raluca Turcan, viceprim-ministru în Guvernul României. "Românii au nevoie şi trebuie să folosească gazul românesc, şi acest lucru va fi prioritatea numărul unu, pe viitor, a ministerului. Am avut o întâlnire cu domnul ministru al Fondurilor Europene pentru a identifica surse de finanţare pentru extinderea reţelelor de gaze", a declarat Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
