Potrivit C.C.R., o dispoziţie din Legea educaţiei discriminează elevii!
Curtea Constituţională a publicat joia trecută motivarea deciziei din 17 octombrie, prin care a stabilit neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 84 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care are următorul cuprins: "Elevilor care nu pot fi şcolarizati în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizati, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă". Concret, această prevedere are caracter discriminatoriu, deoarece determina o diferenţă de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament şi aceia care, din diferite motive, cum ar fi lipsa de transport în comun, nu pot veni cu abonament, ci cu alte acte doveditoare (de exemplu, factură fiscală). Potrivit legii, beneficiul decontării este acordat numai primei categorii de elevi, deşi efortul financiar este acelaşi. De altfel, nu se are în vedere nici faptul că există localităţi izolate, în care nu există mijloc de transport în comun care să furnizeze abonamente, iar "suma care se achită pentru decontarea transportului pentru elevi pe bază de abonament este oricum o sumă fixă, în funcţie de numărul de kilometri". În aceste condiţii, limitarea dovezii transportului efectuat de elevi doar la "abonament", ca probă, nu este nici justă şi nici constituţională.
Din coroborarea textelor constituţionale, facilităţile prevăzute de art. 84 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, în speţă decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi şcolarizati în localitatea de domiciliu, constituie "o formă de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor stabilită prin lege", instituită în scopul de a asigura dreptul la învăţătură al acestora, respectiv realizarea "învăţământului general obligatoriu". C.C.R. a constatat că, "deşi legiuitorul nu a stabilit vreo distincţie în cadrul categoriei de persoane protejate, astfel că, teoretic, toate beneficiază de măsură de protecţie instituită, a introdus o condiţie care determină, în realitate, ca persoane aflate în această categorie, aşadar, în aceeaşi situaţie juridică, respectiv elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, să fie tratate diferit în privinţa realizării aceloraşi drepturi fundamentale, punându-se sub semnul întrebării însăşi realizarea efectivă a acestor drepturi. Astfel, deşi toţi elevii care nu pot fi şcolarizati în localitatea de domiciliu au vocaţia la beneficiul acordat de legiuitor, şi anume decontarea cheltuielilor de transport (desigur în măsură în care nu locuiesc la internat/gazdă în localitatea unde sunt şcolarizaţi, ipoteza care are o reglementare distinctă), în realitate, beneficiază de decontare numai o parte dintre aceştia, care au posibilitatea de a prezenta un abonament de transport. Or, în condiţiile în care nu există certitudine cu privire la posibilitatea eliberării de astfel de abonamente în toate situaţiile, respectiv indiferent de localitatea de domiciliu ale elevilor, impunerea unei astfel de condiţii determină ca o categorie de elevi să se afle în imposibilitatea obiectivă de a beneficia de decontare, chiar dacă şi respectivii elevi au efectuat cheltuieli de transport pentru deplasarea în localitatea unde sunt şcolarizati şi pot proba acest lucru. Ca urmare, condiţia impusă prin sintagma <<pe bază de abonament>> este de natură să determine o diferenţă de tratament juridic!".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
