Liceul Tehnologic "Regele Mihai I", la ceas de sărbătoare

Vineri s-au împlinit 98 de ani de la naşterea ultimului suveran al României. Totodată, s-a sărbătorit Ziua Armatei României, pentru al doilea an fără fostul comandant suprem din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi ultimul mareşal al Oştirii Române. Cu acest prilej, Liceul Tehnologic "Regele Mihai I" a marcat "Ziua şcolii", fiindcă, aşa cum se ştie, începând de anul trecut, unitatea îl are pe Mihai I al României drept patron spiritual. Cele trei evenimente sunt, în mod evident, foarte strâns legate între ele, iar ziua nu putea să treacă fără a fi celebrată aşa cum se cuvine de către unitatea de învăţământ amintită. Evenimentul a fost deosebit, atât prin programul pregătit de gazde, cât şi datorită participării unor invitaţi însemnaţi, printre care şi foşti absolvenţi ai acestui liceu, ajunşi nume mari. Simpozionul organizat sub genericul "Regele Mihai I - simbol al datoriei şi onoarei" a fost încununat cu mesajul aniversar transmis de Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, care a fost citit de către directorul unităţii, prof. dr. ing. Andrei Grigorescu. Conţinutul scrisorii, precum şi o prezentare pe larg a evenimentului, le veţi regăsi în ediţia noastră de marţi!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
