Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

AJOFM Argeş va organiza vineri, la Sala Sporturilor din Piteşti, cu începere de la ora 10.00, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. La această acţiune sunt aşteptaţi să participe absolvenţi de învăţământ ai ultimei promoţii, precum şi alte categorii de persoane care nu au un loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia. Acţiunea reprezintă o oportunitate pentru toţi căutătorii de locuri de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa de profil, ofertele disponibile sau, în ultimă instanţă, să se orietenze spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare. Agenţii economici interesaţi să participe la bursă sunt rugaţi să contacteze sau să transmită oferta de locuri de muncă vacante la tel. 0248/222415, fax: 0248/222582, e-mail: ajofm@ag.anofm.ro, cu specificaţia "Pentru bursa locurilor de muncă". "Reamintim angajatorilor că pot beneficia de subvenţii pentru încadrarea în muncă a persoanelor neocupate, şi în special pentru tinerii absolvenţi de învăţământ, cum ar fi subvenţionarea stagiaturii sau a uceniciei la locul de muncă, încadrării în muncă a absolvenţilor de învăţământ, precum şi subvenţionarea încadrării în muncă a persoanelor aparţinând unor grupuri vulnerabile", a declarat Nicolae Bădescu, şeful AJOFM Argeş.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It