Participaţi la Loteria vizelor?...

Astăzi au început înscrierile pentru Loteria vizelor din acest an, iar de joi (ora 19.00) şi până pe 5 noiembrie (ora 19.00), se poate face înregistrarea electronică în Programul Diversity Visa al SUA. Cererile de înregistrare sunt acceptate numai electronic, prin www.dvlottery.state.gov, pentru formularul online nefiind percepută vreo taxă de participare. Potrivit Ambasadei SUA din Bucureşti, este foarte important ca participanţii să păstreze numărul lor unic de confirmare până cel puţin la data de 30 septembrie 2021. Aceştia n-au voie să le permită altor persoane să le reţină pagina de confirmare, ci trebuie să o păstreze ei înşişi pentru a putea verifica independent situaţia cererii de participare. De asemenea, participanţii mai trebuie să trimită o fotografie realizată în ultimele şase luni şi în care nu poartă ochelari. Cererile de participare ce conţin fotografii care au mai fost trimise în programe anterioare vor fi descalificate. Departamentul de Stat nu foloseşte poşta electronică pentru a-i înştiinţa pe participanţi că au fost selecţionaţi pentru Programul Diversity Visa, informaţia fiind disponibilă numai pe Entrant Status Check.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It