Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 18 aprilie 2024 22:25

Temperaturi normale pentru această perioadă

Conform datelor specialiştilor din cadrul ANM, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în nordul extrem şi în regiunile intracarpatice. Luni, temperatura aerului va marca o scădere faţă de ziua precedentă în vestul şi nord-vestul ţării, iar în rest vremea va fi caldă pentru această perioadă, chiar deosebit de caldă în sud şi în est. În regiunile vestice, centrale şi nordice, nebulozitatea se va accentua, aria ploilor se va extinde treptat, iar vântul se va intensifica. Ploile vor fi şi sub formă de aversă şi vor fi posibile descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua, spre sfârşitul intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 21 şi 31 grade Celsius, iar cele minime, între 8 şi 18 grade Celsius.
Marţi, valorile termice vor fi în scădere şi se vor apropia de cele normale pentru începutul lunii octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată spre sfârşitul intervalului. La munte, regimul termic va fi apropiat de cel normal în această perioadă din an; ziua vor fi valori de 8-15 grade Celsius, iar pe parcursul nopţilor, temperaturi uşor negative vor fi doar la altitudini de peste 2.000 m. După uşoara încălzire din perioada 29 septembrie-1 octombrie, sunt estimate temperaturi în scădere către finalul săptămânii. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, cu precădere în perioada 30 septembrie-3 octombrie.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.