Învăţătorii vor putea preda din nou Educaţie fizică?...

Legea Educaţiei naţionale a fost modificată din nou, în cadrul şedinţei de Senat derulate luni. Au fost adăugate două articole, astfel: după alineatul (7) al articolului 27 se introduce un altul, alin. (8) - "Personalul didactic din unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară organizează minim 2 ore de activităţi psihomotrice săptămânal pentru fiecare grupă de copii"; după alineatul (7) al articolului 263 se introduce alineatul (7.1.) - "În situaţia în care, la nivelul învăţământului primar, orele de Educaţie fizică nu pot fi predate de cadre didactice de specialitate, acestea sunt predate de către profesorii pentru învăţământul primar". "Legea pleacă spre promulgare, să sperăm că va fi aprobată şi implementată în cel mai scurt timp. Mulţumesc tuturor celor 98 de senatori care au înţeles necesitatea acestei iniţiative legislative!" a precizat senatorul Liviu-Marian Pop, preşedintele Comisiei pentru învăţământ. Chestiunea n-ar reprezenta neapărat vreo noutate, fiindcă în urmă cu nişte ani, această disciplină era predată de către învăţători, întrucât erau absolvenţi de Pedagogie şi, prin urmare, trecuseră prin metodica predării Educaţiei fizice. Ori, dacă punem problema necalificării în domeniu, atunci putem spune acelaşi lucru şi despre Educaţie muzicală sau Educaţie plastică - discipline ce presupun anumite abilităţi. În fond, oricum, în prezent, orele de Religie, Limbi străine şi, aşa cum am spus, Educaţie fizică, sunt predate de profesori. Ne întrebăm, totuşi, norma învăţătorului cu ce se completează?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
