Geografia, reinventată de autorii noului manual pentru clasa a VII-a!

De parcă nu era de-ajuns că elevii de clasa a VII-a au început şcoala fără 80% dintre manuale, după licitaţia recent încheiată s-a constatat că acela pentru Geografie conţine o căciulă de greşeli!... De altfel, vor mai dura vreo două-trei săptămâni până când aceste cărţi vor ajunge pe bănci, însă credem că această aşteptare devine zadarnică, dacă şcolarii vor beneficia de aşa bătaie de joc! Informaţiile greşite au fost evidenţiate de către profesorul de Geografie Ioan Mărculeţ, de la Colegiul "I.L. Caragiale", care - răsfoind cărţulia - a constatat că este plină de informaţii ştiinţifice greşite şi, în plus, multe hărţi sunt eronate! Dascălul a prezentat o serie de greşeli, explicându-le totodată. Una dintre lecţii susţine că Asia ocupă cea mai mare parte din emisfera nordică a Pământului, ori, în realitate, vorbim despre numai 20%! Apoi traducerile denumirilor pentru fluviile "Chang Jiang" - "Fluviul Albastru" şi "Yangtze" - "Fluviul Albastru sau Fluviul cel lung") sunt făcute varză, fiindcă, în realitate, Chang Jiang înseamnă "Fluviul cel lung", iar "Yangtze" înseamnă "Fluviul Albastru". Climatul subtropical pacific este descris ca presupunând ploi de iarnă, când, de fapt, precipitaţiile cad vara, fiind influenţate de muson! O hartă din paginile 82-83 arată că "Australia se întinde între … şi între 114 grade Capul North-West (scris greşit "Nord-West") este eronată fiindcă, în realitate, punctul extrem al Australiei este de fapt Steep Point, la 113 grade. Harta fluviilor şi lacurilor din America de Nord şi America de Sud a redus la jumătate lungimile fluviilor Colorado şi Columbia, iar fluviul Sf. Laurenţiu nu mai există şi Marile Lacuri nu mai "beneficiază" de "deschidere" la Oceanul Atlantic. În plus, fluviul Columbia este "rezumat" la teritoriul Statelor Unite, deşi el izvorăşte din Columbia Britanică (Canada). O altă hartă ilustrează că fluviul Lena porneşte din Lacul Baikal, în loc de Munţii Baikal! Menţionăm că nu este pentru prima oară când avem de a face cu manuale pline de greşeli, iar Geografia pare să fie campioană la acest capitol, fiindcă şi cartea de clasa a VI-a s-a prezentat în acelaşi mod anul trecut.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
