Cum stau şcolile argeşene la capitolul "infrastructură"?...

În perioada iunie 2016-aprilie 2019, Consiliul Judeţean Argeş a investit în total 33.106.230 lei în unităţile de învăţământ din zona pe care o administrează, cea mai mare sumă investită în infrastructura şcolară din 87 comune. Au fost finanţate sau cofinanţate 283 proiecte ale primăriilor care au vizat unităţile de învăţământ pentru extinderea, reabilitarea, modernizarea, construirea sau amenajarea de grupuri sanitare în interiorul acestora. În ceea ce priveşte situaţia grupurilor sanitare aflate în exterior, în judeţul Argeş mai există astffel de şcoli în doar 20 localităţi. Este vorba despre 29 grupuri sanitare care se află în diverse faze de lucru, avizare, licitaţie sau construcţie. Inspectorul general şcolar Dumitru Tudosoiu a declarat miercuri că Argeşul va fi primul judeţ din ţară în care toate unităţile de învăţământ vor avea toaletele în interior!
Noul an şcolar a început cu doar 4 unităţi care nu deţin autorizaţie sanitară de funcţionare (Stoeneşti, Vedea, Bălileşti şi Mălureni), în condiţiile în care fie se mută, fie se desfiinţează, fie se lucrează pentru a intra în conformitate. Totodată, avem 119 clădiri fără autorizaţie ISU pentru securitate la incendiu, dintr-un total de 849. Prin programul guvernamental PNDL II - finanţare privind construirea, reabilitarea şi modernizarea şcolilor - sunt "pe rol" 30 proiecte, în 25 localităţi argeşene. Dintre aceastea, în 11 există proiecte finalizate sau aflate în stadiul de execuţie de peste 90%, iar în alte 19, ele se află în diferite stadii (întocmire documentaţie, achiziţie publică, execuţie lucrări sub 50%).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It