La curtea lui Urmuz - Urmuz şi matematica

Nu ştiu câtă matematică ştia Urmuz, câtă a învăţat la şcoală şi câtă a studiat singur, precum Eminescu, cel care voia să matematizeze sociologia şi psihologia. A lăsat Eminescu încercări prin manuscrise, o ladă cu manuscrise a rămas şi în urma lui Urmuz, dar s-a pierdut. (Sau este doar păstrată „confidenţial-discret” - a se vedea presupusa lui apartenenţă la masonerie, despre care vorbeşte Radu Cernătescu în cartea sa „Literatura luciferică”, prezentată în ziar.)
Biografia pe care i-o publica Geo Bogza în revista „unu” din noiembrie 1930 ne asigură că elevul de liceu („Lazăr”, din Bucureşti) Urmuz citea „cărţi multe de astronomie”. Probabil că era şi matematică prin acele cărţi. Armata o face la infanterie, nu la artilerie, care presupune mai multă matematică. Era împătimit de muzică, probabil arta cea mai apropiată de matematică. Nimic concludent până aici.
Tatăl lui, doctorul din Curtea de Argeş, avea solide preocupări numerologice (pe alfabetul slavon...). Ne dă detalii acelaşi Radu Cernătescu. „Formula iniţială de apelativ, Dimitrie Dim Ionescu-Buzău este ceea ce se cheamă o curiozitate numerologică (Dimitrie = 9, Dim = 9, Buzău = 9, Ionescu = 13), în care toate potenţările benefice, intelective şi propiţiatorii pe care un tată le doreşte copilului său, indicate de tripleta armonică a lui 9, sunt anihilate de semnul malefic al lui 13”. Prin schimbarea patronimului fiului său, „noul nume, Dimitrie Dim Dumitrescu-Buzău, devine o altă curiozitate numerologică: 9 + 9 + 9 + 9. Noul destin, desistat de maleficul număr 13, e acum plasat prin rădăcina lui astrală care îl reprezintă (9 + 9 + 9 + 9 + 9 = 36 = 9) sub semnul...” Nu e matematică aici, chiar dacă sunt numere. Numai că şi Urmuz avea dexterităţi similare: „Peste ani, Urmuz şi-a schimbat însă din nou, de data aceasta de unul singur, numele. Iar noul nume, Demetru Dem Demetrescu-Buzău, prin semnul 33 pe care îl exhibă (n.b., alt semn cristic!) devine acum simbolul desăvârşirii iniţiatice...”
Mă opresc cu biografia, trec la scrieri. Numere şi termeni matematici - aproape la toate paginile. „Pâlnia şi Stamate” începe cu o masă „fără picioare, bazată pe calcule şi probabilităţi”, apar imediat mai jos „cele şapte emisfere ale lui Ptolemeu”, „un şir infinit de bame uscate, alături de Auto-Kosmosul infinit”, apoi compasul cu care se măsoară pereţii, „pentru a nu scădea la întâmplare”. Partea a doua a „romanului” are încă din primul rând o „formă aproape eliptică”. Şi aşa mai departe - nu neapărat cu aceeaşi densitate. Contaminat poate de subiectul său, Nicolae Manolescu, în studiul reluat la începutul volumului Urmuz, „Pagini bizare”, Ed. Gramar, Bucureşti, 2004, foloseşte şi el o mulţime de termeni matematico-logico-informatici.
Las cititorului plăcerea, semnalez aici doar un „paradox Urmuz” (paradoxurile au atingere cu matematica, vezi, de pildă, cartea „Paradoxul” a lui Solomon Marcus, Editura Albatros, Bucureşti, 1984, în care este amintit şi Urmuz, în scurta secţiune „Alte dihotomii generatoare de paradoxuri”), nu în opera lui (s-a vorbit despre asta, dar mai e loc de analiză), ci în modul în care a sfârşit: Urmuz a declarat că vrea să moară fără motiv; sinuciderea sa, de nimic anunţată, pare a fi tocmai materializarea unei asemenea dorinţe. Dacă pistolul (pe care îl elogiase ca „suveran al lumii”, „Zeul cel mai puternic”, pentru că putea „dispune cum vrea de acel creier”) i s-ar fi dus singur la tâmplă, poate ar fi fost „moarte fără motiv”, dar, aşa, sinuciderea a devenit motiv... Nu şi-a atins scopul, a murit chiar cu motivul de a muri fără motiv... S-a sinucis degeaba... Urmuzian adică.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It