A sunat clopoţelul pentru un nou an şcolar la Curtea de Argeş!

Astăzi, şcolile au fost din nou animate de zarva copiilor care le-au trecut emoţionaţi pragurile. Chiar dacă farmecul altor vremuri abia se mai resimte, generaţia actuală îşi creează, treptat, atmosfera ei specifică. În Oraşul Regal, străzile s-au umplut de copii şi părinţi încă de când soarele s-a ivit pe cer, iar florăriile - spre fericirea proprietarilor - au fost luate cu asalt, aşa cum se întâmplă anual în momentele-cheie ale parcursului şcolar... De pildă, în zona Sf. Gheorghe, până în ora 09.00, trotuarul a fost acaparat de mulţimea pestriţă şi nu se mai auzea decât foşnetul foliilor în care erau împachetate florile. În orice caz, emoţiile din prima zi de şcoală, mai ales pentru cei aflaţi la început de drum, au fost - ca întotdeauna - observabile şi greu de stăpânit.
Începutul de an şcolar reprezintă pentru mulţi dintre elevi o reală provocare în a afişa ţinute şi look-uri noi, fiindcă, de când uniformele au ajuns o chestiune de opţiune la nivel de clasă, hainele de şcoală nu mai diferă cu nimic de acelea purtate în timpul liber. Ba chiar unii (mai ales fetele) "se pavoazează" pentru şcoală mai abitir decât pentru a merge la o terasă cu prietenii sau la vreo petrecere în aer liber... Nici astăzi n-au lipsit ţinutele stridente şi neadecvate contextului - cu precădere în rândul liceenilor şi, dacă profesorii au o autoritate limitată şi pot cel mult să le facă observaţie (cu riscul de a deveni antipatici), părinţii sunt cei care greşesc cel mai mult atunci când le permit tinerilor elevi să "se exprime liber" prin articole vestimentare aproape indecente, afişate ostentantiv mai întâi pe bulevard, şi apoi în cadrul şcolilor, printre colegi. Dincolo de aspectele financiare, fiindcă probabil unii vor să arate că-şi permit şi, astfel, să-i "umilească" pe unii dintre colegi, ne confruntăm cu lipsa conştientizării faptului că şcoala are un cu totul alt scop decât acela de podium pentru parada modei!
În mod firesc, urările directorilor de unităţi de învăţământ şi speranţele diriginţilor şi profesorilor, în general, au fost în asentimentul părinţilor, fiindcă toţi îşi doresc să se bucure de rezultate la învăţătură mult mai bune în noul an şcolar. Ora deschiderii oficiale a porţilor şcolilor a cam coincis în majoritatea instituţiilor din urbe (12 în total, afară de grădiniţe) şi, deşi fiecare director a invitat la festivitate reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai Arhiepiscopiei şi ai forţelor de ordine locale, nu peste tot s-a reuşit "performanţa" de a-i "prinde" pe toţi aceştia în program. Nici noi nu ne-am putut împărţit ca să ajungem la toate, însă am reuşit să fim observatori la 3 instituţii de învăţământ - Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân" şi Liceele Tehnologice "Regele Mihai I" şi "Constantin Dobrescu". Programul organizat de colectivul de conducere al fiecărei instituţii a fost aproximativ similar, urmărind tiparul anilor precedenţi, cu precizarea că la Liceul Tehnologic "Regele Mihai I" a lipsit şi în acest an slujba religioasă.

La Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu", în cadrul festivităţii de deschidere a noului an şcolar - care a debutat cu intonarea imnului şi cu o slujbă de binecuvântare oficiată de către pr. Nicolae Arsene, tinerii care au obţinut rezultate bune la învăţătură în anul precedent au primit diplome şi au fost felicitaţi de către diriginţi în faţa colegilor şi a cadrelor didactice. N-au fost uitaţi nici aceia care au finalizat ciclul liceal anul trecut, astfel că s-au menţionat şi performanţele lor, cum ar fi aceea că unii au luat calea Facultăţii de Medicină Veterinară, ca proaspeţi studenţi. Directorul instituţiei, prof. Ion Cristian Popa, a transmis un emoţionant mesaj de încurajare şi i-a îndemnat pe liceeni să-şi focalizeze atenţia şi concentrarea pe învăţătură, care este scopul lor principal la această vârstă şi de care se vor bucura în viitor, când vor ajunge nişte adulţi responsabili. De altfel, anul viitor liceul îşi va sărbători centenarul, deci vorbim despre o unitate care are în spate o tradiţie şi un spirit cu totul aparte, ori acest lucru trebuie să-i responsabilizeze şi să-i mobilizeze pe elevi şi pe dascăli să ducă mai departe tot ceea ce a însemnat şcoala agricolă în această zonă a judeţului nostru. "În istoria liceului au fost timpuri mai bune, dar şi mai grele... Nu putem crea oameni care nu-şi pot găsi o inserţie pe piaţa muncii, aşa că am păstrat cât am putut din ceea ce a reprezentat specialităţile agricole şi am încercat să ne adaptăm spre piaţa muncii aflată în continuă schimbare. Noi formăm specialişti, muncitori calificaţi, tehnicieni în domeniul agroturismului, cel veterinar, cel al industriei alimentare, al comerţului, turismului şi alimentaţiei publice. Sunt specialităţi foarte căutate pe piaţa muncii atât în oraş, cât şi în zonele limitrofe. Încercăm să demonstrăm că nu suntem un aspirator de bani de la comuntiatea locală fără a avea o inserţie corespunzătoare a elevilor noştri pe piaţa muncii!", a punctat acesta. Şi anul acesta, la festivitate a fost prezent consilierul local şi, totodată, managerul Muzeului Municipal, Ştefan Dumitrache, care le-a vorbit elevilor despre istoria liceului şi despre personalitatea al cărui nume îl poartă instituţia - Constantin Dobrescu, în încheiere urându-le tuturor un an şcolar plin de realizări şi rezultate frumoase...

Urmând propriul model, la Liceul Tehnologic "Regele Mihai I", festivitatea a fost mai scurtă şi obiectivă. Aniversând deja un an de când funcţionează sub acest nume, instituţia a avut ca oaspeţi reprezentanţi ai Poliţiei Municipale şi ai Pompierilor, care i-au încurajat pe elevi să se bucure de noul an şcolar, să înveţe şi să aibă încredere în faptul că se veghează la siguranţa lor şi a celor din jur. Directorul, prof. dr. ing. Andrei Grigorescu, a punctat: "Astăzi deschidem un an şcolar pe care cu toţii ni-l dorim cât mai bogat în satisfacţii profesionale! Sper ca prima zi de şcoală să rămână o frumoasă amintire în memoria celor care astăzi se bucură de primul lor contact cu liceul... Dragi elevi, dacă învăţaţi, daţi sens eforturilor părinţilor voştri şi eforturilor noastre şi, mai mult decât atât, o faceţi pentru voi, pentru a deveni OAMENI ADEVĂRAŢI! Aveţi tot ce este necesar pentru o învăţătură de calitate şi trebuie să ne implicăm în mod activ în dezvoltarea şcolii. Dorim să satisfacem nevoia fiecărui elev de a se simţi competent în a deţine şi a utiliza informaţia, ca să fie deschis spre schimbare, capabil să-şi aleagă viitorul cel mai potrivit şi să se adapteze unei societăţi dinamice, mereu în schimbare!"

La Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân", festivitatea a adus laolaltă, pe terenul de sport, sute de copii şi părinţi, dar şi un colectiv impresionant de dascăli bine pregătiţi. Directorul, prof. Gheorghe Molea, i-a avut ca oaspeţi pe şeful administraţiei publice locale, Constantin Panţurescu, pe viceprimarului Gabriel Jubleanu şi câţiva reprezentanţi ai forţelor de ordine locale. În cadrul festivităţii au fost amintite rezultatele frumoase de la Evaluarea Naţională ale elevilor din promoţia anterioară, precum şi cele de la olimpiade şi concursuri. Totodată, au fost prezentanţi diriginţii de la fiecare clasă şi s-au făcut cunoscutele urări de succes profesional pentru noul an. Şi invitaţii le-au urat deopotrivă dascălilor, elevilor şi părinţilor, să aibă parte de un an plin de roade bogate şi de satisfacţii pe plan profesional. Cu acest prilej, primarul Constantin Panţurescu le-a promis elevilor de la Şcoala nr. 4 câte o zi cu intrare liberă la Centrul de Înot!...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It