În iulie, în Argeş, şomaj de 2,93%!

La sfârşitul lunii iulie, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş erau înregistraţi 7.623 şomeri (din care 3.620 femei), rata şomajului fiind de 2,93%. Comparativ cu luna precedentă, când rata şomajului a fost de 2,85%, în acea lună, indicatorul a înregistrat o uşoară creştere cu 0,08 pp. Această creştere se datorează, în principal, înregistrării absolvenţilor de învăţământ din acest an. Din totalul de 7.623 persoane înregistrate în evidenţele AJOFM Argeş, 1.699 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 5.924 erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, 6.342 şomeri provin din rural şi 1.281 sunt din urban. Şomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Argeş (31,04%), urmaţi de cei cu studii primare (23,95%) şi de cei cu studii liceale sau postliceale (18,57%). Şomerii cu nivel de instruire profesional/arte şi meserii reprezintă 13,49% din totalul celor înregistraţi, iar cei cu studii superioare, 3,87%. Şomerii fără studii reprezintă 9,08% din total. Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2.923 persoane foarte greu ocupabile, 4.354 greu ocupabile, 116 mediu ocupabile şi 230 persoane uşor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţe.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
